Inca o afacere americana de care s-a ales praful

Afacerile americane de anvergura nu reusesc inca sa prinda cheag in Romania: cel mai mare distribuitor de propan din SUA, UGI Corporation cu venituri anuale de 2,5 mld. $, a decis sa se retraga impreuna cu partenerii sai din proiectul privind constructia unui terminal de import a gazelor petroliere lichefiate (GPL) la Constanta.
Afacerea, evaluata la 100 mil. $, a fost lansata cu mare tam-tam in 1996.
Companiile americane UGI Enterprises (filiala a UGI Corporation), Energy Transportation Corporation si North American World Trade s-au aliat cu fostele regii de utilitati Romgaz, Renel si Rompetrol (acum in proprietatea omului de afaceri Dinu Patriciu).
Dupa finalizarea terminalului, prevazut a fi amplasat la Cernavoda, proiectul mai presupunea constructia unei conducte in lungime de circa 200 km pentru a transporta GPL la Bucuresti. Gazul ar fi urmat sa fie preluat de Romgaz pentru a acoperi in special varfurile de consum din perioadele de iarna, precum si de Renel pentru a alimenta centralele termice din Capitala. Urmarea indirecta ar fi fost un combustibil alternativ la importurile de gaze naturale din Federatia Rusa.
“UGI si ceilalti parteneri americani s-au retras din proiect in primul rand pentru ca Romgaz – principalul client al terminalului, n-a fost in stare sa se angajeze intr-un contract pe termen lung, care ar fi permis finantarea proiectului”, a declarat pentru Ziarul Financiar presedintele UGI Enterprises, Bradley Hall.
El a mai explicat ca Romgaz nu s-a putut angaja in proiect din cauza intarzierilor provocate de actiunile de restructurare a sectorului energetic si ca toti partenerii romani au oprit partea de finantare care le revenea in cadrul proiectului. UGI a pierdut din afacerea terminalului de import cu putin peste un milion de dolari, cota sa de participare la compania care administra proiectul – Black Sea LPG Romania SA fiind de 25%.
Dupa spargerea Renel si Romgaz in mai multe companii, proiectul a fost mostenit de Transgaz (societate care opereaza sistemul national de transport a gazelor naturale) si Termoelectrica.
Actionarul majoritar la cele doua societati romanesti, Ministerul Industriei si Resurselor (MIR) considera inca prioritar acest proiect, dar spune ca acesta n-a mai fost realizat din cauza retragerii unilaterale a partii americane.
Raspunsul americanilor la pozitia MIR a venit prompt. “In timp ce partenerii americani continua sa creada ca au toate drepturile juridice sa dezvolte acest proiect, noi nu am mai dorit sa finantam, unilateral, costurile de punere in practica a terminalului”, afirma Bradley Hall.
“Realizarea terminalului GPL din portul Constanta se numara printre prioritatile ministerului, dar este necesara o reactualizare a studiului de fezabilitate si elaborarea studiilor de piata in conditiile actuale”, afirma oficialii MIR.
Esecul afacerii poate fi vazut si prin prisma situatiilor financiare ale Black Sea LPG Romania SA in perioada 1999-2000, pentru ca deja in 2001 compania n-a mai depus nici un bilant. Cu sase angajati in 1999 si trei in 2000, Black Sea LPG a adunat pierderi de 13 miliarde lei (peste 500.000 $).

La telefon nu mai raspunde nimeni…
Fostul vicepresedinte al Black Sea LPG Romania SA pana in luna decembrie a anului 1999, Emil Calota (acum primar al orasului Ploiesti) explica esecul asocierii prin inabilitatea partenerilor romani din proiect. “A fost clar o lipsa de cooperare intre companiile romanesti, care e esentiala pentru o investitie atat de importanta din punct de vedere geostrategic”, afirma Calota.
Planurile de dezvoltare a proiectului erau, intr-adevar, ambitioase: livrarea de GPL incarcat in barje speciale pe Dunare pentru tarile Europei Centrale si de Est. Terminalul ar fi urmat sa aiba, intr-o prima faza, o capacitate de 100.000 de tone, dar daca afacerea ar fi mers bine, planurile prevedeau o capacitate de 600.000 de tone de GPL.
Aceste cantitati erau destinate unei piete care cuprindea peste 85 de milioane de locuitori si ar fi fost utilizate la incalzire, prepararea hranei, dar si ca materie prima in industria petrochimica.
“Intr-o prima faza ar fi fost nevoie de 1,5-2 mil. $ pentru instalatiile de descarcare a propanului din nave in vagoane-cisterna. Daca investitia ar fi dat rezultate, atunci s-ar fi ajuns la 80-100 mil. $. O problema era insa si transportul gazelor prin stramtoarea Bosfor, capacitatea navelor fiind limitata de autoritatile turce”, crede Calota.
Totul a ramas la stadiul de studiu de fezabilitate, cu toate ca presedintele Black Sea LPG, Michael Brehler, anunta pentru 2002 primul transport de GPL efectuat prin terminal. Acum, nimeni nu mai raspunde la numerele de telefon ale companiei din Bucuresti.

Pe cont propriu
Initial angajata in proiect alaturi de Romgaz si Renel, Rompetrol a decis dupa preluarea de catre omul de afaceri Dinu Patriciu sa intre pe cont propriu in afacerea cu importul de GPL.
Rompetrol a demarat deja proiectul, primind finantare de la United States Trade and Development Agency (USTDA) pentru intocmirea unui studiu de fezabilitate. Proiectul prevede executia unor terminale plutitoare in portul Midia, prin intermediul carora sa fie descarcat din nave GPL transportat de nave.
Un alt proiect in domeniu a fost anuntat de compania Shell, care vrea sa construiasca un terminal de import a GPL, dar la granita Romaniei cu Ucraina. Shell este deja unul dintre liderii  locali in distributia de GPL pentru consum rezidential, dar si pentru automobile.

Cine sunt americanii
UGI Corporation este cel mai mare distribuitor de propan din SUA, prezent in 46 de state americane. Veniturile companiei depasesc 2,5 mld. $. Activitatile UGI include participari in distributia de GPL in Europa Centrala si de Est, mai ales in Cehia si Slovacia.
Energy Transportation Group (ETG) este cel mai mare transportator de gaz natural lichefiat pe vase comerciale din lume, cu o flota evaluata la peste 1 mld. $ si livrari care acopera 20% din toate cantitatile transportate la nivel mondial.
North American World Trade este o firma de consultanta in domeniul energetic cu sediul in Avon, statul Connecticut.