Inca o reducere a ratei dobanzii?
Banca Centrala a Angliei isi va reduce probabil estimarile privind cresterea economica, ceea ce va constitui un semnal in sensul unei noi reduceri a ratei dobanzii de referinta, dupa ce saptamana trecuta costurile contractarii de imprumuturi au fost deja reduse la cel mai scazut nivel din anul 1995, spun economistii
Banca Centrala a Angliei isi va reduce probabil estimarile privind cresterea economica, ceea ce va constitui un semnal in sensul unei noi reduceri a ratei dobanzii de referinta, dupa ce saptamana trecuta costurile contractarii de imprumuturi au fost deja reduse la cel mai scazut nivel din anul 1995, spun economistii.
Banca a anuntat ca ritmul de crestere economica va fi “oarecum mai lent” in comparatie cu rata de 3,1% inclusa in raportul trimestrial privind inflatia, publicat in luna noiembrie. Acest semnal i-a incurajat pe strategi sa reduca rata de referinta pana la 3,75%.
“Starea economiei s-a deteriorat si vom asista probabil la o reducere cu un alt sfert de punct procentual a ratelor,” a declarat George Buckley, economist in cadrul Deutsche Bank AG, singura din randul a 29 de banci intervievate de Bloomberg News care a prevazut corect decizia luata saptamana trecuta.
A doua mare economie europeana este in scadere. Industriile serviciilor, care au prevenit intrarea Marii Britanii in recesiune, au inregistrat cel mai lent ritm de dezvoltare in ultimele 11 luni pana in ianuarie. Comenzile adresate sectorului productiei si numarul locurilor de munca din cadrul fabricilor au inregistrat cel mai scazut nivel.
Guvernatorul adjunct al Bancii Angliei, Mervyn King, ce va prelua conducerea bancii dupa retragerea lui Sir Edward George in luna iunie, urmeaza sa organizeze o conferinta de presa dupa anuntarea noilor estimari.
Banca centrala si-a pastrat rata de referinta nemodificata anul trecut, refuzand sa urmeze tendinta Rezervelor Federale ale Statelor Unite si a Bancii Centrale Europene, care si-au redus ratele cu o jumatate de punct in ultimul trimestru al anului 2002.
Rata de referinta a BCE, de 2,75%, este cu un punct procentual mai scazuta decat rata Bancii Angliei. Presedintele Rezervelor Federale Alan Greenspan a declarat ca economia Statelor Unite se va redresa dupa rezolvarea conflictului cu Irak.
Odata ce situatia din Orientul Mijlociu va fi clarificata, “vom putea determina cu mai multa precizie daca se va inregistra un ritm mai rapid de crestere economica,” a declarat Greenspan.
Tranzactiile cu contracte futures incheiate la bursa britanica sugereaza ca investitorii se asteapta la o noua reducere a ratei dobanzii pana la mijlocul acestui an.
“Odata efectuata prima reducere a ratelor, celelalte vor urma mai usor,” a declarat Geoffrey Dicks, economist in cadrul Royal Bank of Scotland Plc. “La inceput, estimasem o crestere a ratelor in luna august, insa acum mi se pare mult prea devreme”.
In acelasi timp, preturile la locuinte cresc in Marea Britanie, determinand cresterea inflatiei.
Banca Angliei a recunoscut faptul ca inflatia a depasit tinta stabilita de aceasta, de 2,5%, spunand ca aceasta situatie este rezultatul “unor contributii temporar foarte mari venite din sectorul petrolului si cel imobiliar”, aceasta tendinta continuand sa domine pentru o anumita perioada de timp.
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. „Soluția e fiscală, nu monetară”. Urmăriți o discuție cu ADRIAN CODIRLAȘU, președinte CFA RomâniaInfo · 13 noiembrie 2026
-
România Viitorului: Inovație. Responsabilitate. Competitivitate - Liderii care transformă economia prin tehnologie, sustenabilitate și impact(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. 13 noiembrie 2026. Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaZF Deschiderea de astăzi · 13 noiembrie 2026