Inca o saptamana de scadere pentru bursele europene
Bursele europene au scazut pentru a doua saptamana consecutiv, dupa ce economia Germaniei s-a contractat mai mult decat estimasera economistii, Statele Unite au schimbat destinatia pachetului financiar ce urma sa cumpere active ipotecare neperformante de la banci, atentia indreptandu-se acum spre consumatori, si dupa ce pretul in declin al petrolului a trimis actiunile companiilor energetice in j…
Bursele europene au scazut pentru a doua saptamana consecutiv, dupa ce economia Germaniei s-a contractat mai mult decat estimasera economistii, Statele Unite au schimbat destinatia pachetului financiar ce urma sa cumpere active ipotecare neperformante de la banci, atentia indreptandu-se acum spre consumatori, si dupa ce pretul in declin al petrolului a trimis actiunile companiilor energetice in jos, scrie Bloomberg.
Indicele european Dow Jones Stoxx 600 a pierdut 6,3% in ultima saptamana, pentru ca valoarea deprecierii sale din ultimele doua saptamani sa ajunga la 7,4%, iar cea anuala, pana in prezent, la 44%. Indicii nationali de referinta nu au avut nici ei o evolutie distincta saptamana aceasta, toate cele 18 piete vest-europene cu exceptia Islandei pierzand teren. Indicele german DAX s-a depreciat cu 4,6%, cel francez CAC 40 a pierdut 5,1%, in timp ce indicele britanic FTSE 100 a scazut cu 3%. Metro, cel mai important retailer german, a inregistrat o scadere a pretului actiunilor cu 14% pe fondul celei mai abrupte contractari ale Produsului Intern Brut al statului din ultimii 12 ani. Un indice ce urmareste evolutia actiunilor bancilor europene a coborat cu 14% dupa ce Trezoreria americana a schimbat modul in care vor fi cheltuite o parte din cele 700 de miliarde de dolari din planul financiar facut public in urma cu opt saptamani. Banca italiana Intesa Sanpaolo a pierdut 20% dupa ce a anulat plata anuala a dividendelor. Pretul actiunilor Swiss Life s-a depreciat cu 31% dupa ce compania a oprit o recumparare a propriilor actiuni. BP, cea de-a doua companie petroliera europeana, a pierdut 5,2% pe fondul scaderii pretului petrolului. “Nu exista motive pentru ca cineva sa isi asume riscuri in prezent”, a spus Steen Jakobsen, director investitional la Saxo Bank. “Avem nevoie ca economia mondiala sa se intregeasca dupa ce a fost afectata de criza”. “Exista potential pentru un dezastru” economic, a declarat Roger Niightingale, strateg global la Pointon York. El a marturisit ca prefera obligatiuni guvernamentale pe termen lung in locul actiunilor. Economia germana, cea mai mare a Europei, s-a contractat fata de cel de-al doilea trimestru cu o valoare ajustata sezonier de 0,5%, mai mult decat previzionasera economistii, dupa o alta pierdere de 0,4% in precedentele trei luni, conform datelor Biroului National de Statistica din Wiesbaden. Actiunile bancilor au pierdut saptamana trecuta cel mai mult dintre cei 19 subindici pe industrii ce compun Stoxx 600.-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Jensen Huang le-a adus europenilor speranță că pot concura în cursa pentru relevanță în era AI. Miza scandalului Nvidia pentru Europa și Europa de EstBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026