Încă un producător auto japonez va renunța la piața americană
Producătorul japonez de mașini Suzuki Motor a anunțat astăzi că se va retrage de pe piața din SUA după aproape 30 de ani de activitate, urmând aceeași decizie luată de către Saab Automobile și Isuzu Motors, determinată de lipsa profiturilor, informează Bloomberg.
Producătorul japonez de mașini Suzuki Motor a anunțat astăzi că se va retrage de pe piața din SUA după aproape 30 de ani de activitate, urmând aceeași decizie luată de către Saab Automobile și Isuzu Motors, determinată de lipsa profiturilor, informează Bloomberg.
Retragerea Suzuki marchează sfârșitul unei afaceri începute în 1985 care nu a reușit să se impună pe piața americană așa cum au făcut-o Toyota sau Honda. Suzuki are cea mai mică cota de piață în SUA dintre producătorii asiatici. Decizia de a ieși de pe piața americană îi va permite să-și conserve poziția de lider din India, unde se confruntă cu o concurență acerbă din partea Hyundai Motor.
Vânzările de mașini Suzuki din SUA se vor opri în momentul în care stocul curent se va epuiza, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
Compania japoneză nu va mai comercializa automobile noi în SUA dar va vinde în continuare motociclete, vehicule de teren și bărci cu motor.
Operațiunile Suzuki din SUA au cerut insolvența în orașul Santa Ana din California după ce au înregistrat la sfârșitul lunii septembrie datorii de 346 de milioane de dolari (270 mil. euro) și active în valoare de 233 de milioane de dolari (182 mil. euro), potrivit cererii de insolvență.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026