Incendiu puternic la un depozit de pe Șoseaua de Centură a Capitalei
Un incendiu puternic a izbucnit marți dimineață la un depozit de aproximativ 2.000 de metri pătrați de pe Șoseaua de Centură a Capitalei, care aparține unei fabrici de mezeluri, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Ilfov, Simion Petruș, precizând că nu au fost înregistrate victime.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Ilfov, incendiul a fost anunțat prin numărul de urgență 112, în jurul orei 06.55, de către o persoană care a spus că a văzut fum în zonă.
La începutul intervenției echipajelor ISU a existat și pericol de propagare a incendiului, însă pompierii au reușit să izoleze focul. O mare problemă în timpul intervenției a fost fumul foarte gros, a spus Simion Petruș.
La fața locului au fost trimise inițial două echipaje de stingere a incendiului, însă ulterior numărul acestora a fost suplimentat cu alte șapte autospeciale cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, un echipaj de descarcerare și o autoscară.
Pompierii ilfoveni au cerut sprijin la ISU București, care a trimis la intervenție patru dintre cele nouă autospeciale.
Potrivit unor surse din rândul autorităților, depozitul cuprins de flăcări aparține SC Doly-Com SRL.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026