Încep disponibilizările la Poșta Română, compania Electrocentrale Grup și societățile CET
Poșta Română, compania Electrocentrale Grup și societățile de producere a agentului termic din Brăila, Onești, Suceava și Bacău vor începe procedura de disponibilizare de angajați, operațiune posibilă după ce Guvernul a avizat, miercuri, alocarea fondurilor pentru achitarea venitului de completare.
Printr-un set de hotărâri aprobate în ședința de miercuri, Guvernul a dispus alocarea din bugetul asigurărilor pentru șomaj a fondurilor destinate plății în acest an a venitului de completare pentru persoanele disponibilizate la aceste societăți.
Astfel, pentru angajații care vor fi disponibilizați de la Poșta Română au fost alocate 7,4 milioane lei, iar pentru Termica Suceava au fost aprobate 1,7 milioane lei.
Pentru CET Brăila au fost alocate 814.000 lei, pentru Termon Onești au fost acordate 216.000 lei, pentru Electrocentrale Grup au fost aprobate 225.000 lei, iar pentru CET Bacău au fost alocate 264.000 lei, tot pentru plata venitului de completare.
Conform planurilor de disponibilizare aprobate anterior la nivelul societăților, Poșta Română va renunța la 3.650 de angajați începând cu luna septembrie (dintr-un total de 32.887 salariați), CET Brăila, la 140 de angajați, Termon Onești, la 37 de angajați, Termica Suceava, la 295 angajați, CET Bacău, la 104 angajați.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026