Încep să crească subscrierile în oferta Transelectrica
Oferta publică secundară prin care statul vinde pe bursă 15% din acțiunile Transelectrica (TEL) începe să atragă subscrieri mai mari, pe măsură ce se apropie de final.
Oferta publică secundară prin care statul vinde pe bursă 15% din acțiunile Transelectrica (TEL) începe să atragă subscrieri mai mari, pe măsură ce se apropie de final.
Ieri, investitorii au realizat subscrieri de peste 6 milioane de lei, reprezentând 3,7% din acțiunile din ofertă. Nivelul total al subscrierilor a urcat astfel la 9,25%, după șase zile. Investitorii mai au la dispoziție încă patru zile pentru a depune ordine, iar cea mai mare activitate se va înregistra probabil în ultimele două zile.Micii investitori au fost mai harnici, nivelul subscrierilor pe această tranșă ajungând deja la peste 22%. Și pe tranșa investitorilor mari s-au înregistrat câteva ordine mai consistente ieri, iar nivelul de subscriere a urcat la 7,76%.
Ministerul Economiei vinde pe bursă 15% din acțiunile Transelectrica, prețul minim fiind de 14,9 lei/acțiune și cel maxim – de 19,2 lei/acțiune. Valoarea ofertei este cuprinsă între 37 mil. euro și 48 mil. euro. Acțiunile Transelectrica erau cotate ieri pe bursă la 16 lei.
Intermediarul ofertei este consorțiul format din BCR, Intercapital Invest și Swiss Capital, însă toți brokerii locali pot prelua ordine din partea clienților.
Firma de brokeraj Tradeville a lansat o linie de credit de până la 300.000 de lei pentru clienții care vor să subscrie în oferta Transelectrica, garantată cu portofoliul de acțiuni existent.
Astfel, clienții firmei de brokeraj pot subscrie în ofertă fără a fi obligați să-și vândă acțiunile deja deținute pentru a face rost de lichidități. Firma nu a precizat însă care sunt costurile acestei linii de credit.
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026