Incepe procesul Ciuca
Inalta Curte de Casatie si Justitie va incepe, in 9 februarie, dezbaterile in procesul in care judecatoara Andreea Ciuca, fost presedinte al Tribunalului Mures, este acuzata de coruptie. Fostul presedinte al Tribunalului Mures din perioada decembrie 1999 - iunie 2003 este acuzat de luare de mita in forma continuata, sustragere de inscrisuri, fals intelectual si uz de fals, dosarul penal al acestu…
Inalta Curte de Casatie si Justitie va incepe, in 9 februarie, dezbaterile in procesul in care judecatoara Andreea Ciuca, fost presedinte al Tribunalului Mures, este acuzata de coruptie. Fostul presedinte al Tribunalului Mures din perioada decembrie 1999 – iunie 2003 este acuzat de luare de mita in forma continuata, sustragere de inscrisuri, fals intelectual si uz de fals, dosarul penal al acestuia continand 8.649 de pagini. Anchetatorii au stabilit ca, in calitate de presedinte al Tribunalului Mures, Andreea Ciuca – delegata din partea Ministerului de Justitie pentru organizarea licitatiei din decembrie 1998 la obiectivul “Centrul de pregatire al magistratilor Sovata” si, apoi, pentru urmarirea realizarii acestui obiectiv, precum si in calitate de ordonator secundar de credite – a pretins si primit in total 739.477.598 de lei, din care materiale de constructii in valoare de 51.111.640 de lei de la Viorel Tibrea, director general la firma Premaco Ungheni Targu Mures. Aceasta firma a executat lucrarile la obiectivul Sovata, precum si alte lucrari de reparatii capitale si curente la instantele din judetul Mures. Andreea Ciuca a fost arestata in 5 iunie 2003 de catre procurorii Parchetului National Anticoruptie (PNA). Arestarea Andreei Ciuca a fost cea mai controversata masura luata de PNA, doua complete de judecata ale celei mai inalte instante supreme luand decizia eliberarii acesteia si apreciind ca procurorii nu au probe impotriva ei. Mediafax
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026
-
Grafic: Distribuția geografică a investitorilor în obligațiunile externe în euro lansate de România în noiembrie 2026, pe maturitatea de 8 aniBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Grafic: Numărul de absolvenți pe niveluri de educațieProfesii · 12 noiembrie 2026