Incercari pentru a determina Kraft sa nu plece in Bulgaria
Compania americana din industria alimentara Kraft Foods, care a anuntat saptamana trecuta ca va inchide fabrica de la Brasov unde lucreaza 440 de angajati, ar putea primi facilitati de la autoritatile locale pentru a reveni asupra deciziei de a muta liniile de productie in Bulgaria.
Compania americana din industria alimentara Kraft Foods, care a anuntat saptamana trecuta ca va inchide fabrica de la Brasov unde lucreaza 440 de angajati, ar putea primi facilitati de la autoritatile locale pentru a reveni asupra deciziei de a muta liniile de productie in Bulgaria.
In ultimele zile, atat primarul George Scripcaru, cat si presedintele Consiliului Judetean Artistotel Cancescu au declarat ca sunt dispusi sa ofere terenuri pe raza judetului Brasov astfel incat fabrica de ciocolata, cu o traditie de aproximativ o suta de ani in Brasov, sa nu fie inchisa, potrivit Mediafax. Terenurile nu vor fi gratuite, insa compania va beneficia de anumite facilitati. “In viata nimic nu este gratuit, dar putem discuta de alte facilitati, conform procedurilor legale. Pe noi ne intereseaza ca fabrica sa functioneze in continuare deoarece vorbim de 440 de angajati care astfel isi vor pierde locurile de munca”, a spus primarul Brasovului. Contactata de ZF, Doina Cavache, directorul de comunicare al Kraft Foods Romania, a declarat ca se va intalni cu reprezentantii autoritatilor brasovene in cursul zilelor urmatoare. Ea a mai precizat ca pana acum nu a intervenit nicio schimbare in decizia companiei de a-si reloca productia din Romania pe alte piete. Kraft Foods a motivat inchiderea fabricii prin imposibilitatea extinderii capacitatii de productie din cauza amplasarii acesteia intr-o zona istorica din interiorul orasului Brasov. Situatia fabricii de la Brasov urmeaza sa fie discutata saptamana viitoare cand va avea loc la Viena o reuniune a Comitetului European de Intreprindere al Kraf. Aici vor participa si doi lideri sindicali de la Brasov. “In data de 24 noiembrie va avea loc o reuniune la Viena a Comitetului European de Intreprindere al Kraft, a tuturor membrilor care sunt in Kraft din Uniunea Europeana, pentru a se discuta despre situatia din Romania. Insa nu acolo se vor lua deciziile. Acolo se va discuta despre ceea ce se intampla in Romania. Toate deciziile se vor lua la Brasov”, a declarat ieri liderul de sindicat de la fabrica Poiana, Raluca Coltea, citata de Mediafax Compania americana este prezenta pe piata romaneasca din anul 1994, cand a achizitionat fabrica Poiana Produse Zaharoase din Brasov. La nivel mondial, Kraft are venituri anuale de circa 37 mld. dolari, peste 100.000 de angajati si aproximativ 180 de fabrici. Vanzarile Kraft Foods Romania s-au majorat anul trecut cu aproape 20% fata de 2006, pana la 135,4 mil. euro, in timp ce profitul companiei a crescut cu 70%, ajungand la valoarea de 19,1 mil. euro, conform datelor raportate la Ministerul de Finante.Citește și
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026