Versiunea completă
Companii

Încercările de vânzare Mic.ro au eșuat. Urmează falimentul

RVA Insolvency, administratorul judiciar al rețelelor de magazine Mic.ro și miniMax, deținute de omul de afaceri Dinu Patriciu și aflate în insolvență, va propune creditorilor să admită falimentul celor două firme, după ce discuțiile privind vânzarea acestora au eșuat.

Liviu Iancu - Mediafax · 9 aprilie 2012 · 3 min de citit

RVA Insolvency, administratorul judiciar al rețelelor de magazine Mic.ro și miniMax, deținute de omul de afaceri Dinu Patriciu și aflate în insolvență, va propune creditorilor să admită falimentul celor două firme, după ce discuțiile privind vânzarea acestora au eșuat.

“Vom cere intrarea în faliment a celor două rețele, pentru că nu există posibilitatea reorganizări acestora. Au eșuat toate discuțiile de preluare”, a declarat agenției MEDIAFAX Otilia Milu, co-manager partner la RVA Insolvency.

Ea a menționat că au fost discuții pentru vânzarea rețelelor cu mai multe companii românești și străine.

Potrivit reprezentantului administratorului judiciar, singura soluție de reorganizare era vânzarea firmelor, pentru că acestea au conturile goale, iar acționarii nu vor să mai investească nimic.

“Vom denunța toate contractele și vom preda spațiile tuturor proprietarilor de magazine. La sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai vom discuta cu creditorii propunerea de intrare în faliment, iar procedura s-ar putea declanșa în 2-3 luni”, a adăugat Milu.

Citiți:

► Care erau cele mai mari cinci salarii oferite de Patriciu la mic.ro?

În cazul în care creditorii refuză intrarea în faliment, aceștia ar trebui să vină ei cu un plan de reorganizare.

“Dacă vin creditorii cu un plan de reorganizare, iar acesta va fi votat de AGA firmelor și apoi în adunarea creditorilor, vom merge cu planul la judecător și acesta va decide. Dacă nu vin cu un plan, ceea ce e aproape sigur că se va întâmpla, vom merge cu propunerea de intrare în faliment la judecătorul sindic. Oricum, până la urmă tot la faliment se va ajunge”, a afirmat Milu.

Ea nu a dorit să facă publică valoarea totală a datoriilor celor două rețele. “Suntem în curs de inventariere și de dezafectare a magazinelor”, a mai spus Milu.

Potrivit datelor RVA, Mic.ro Retail are peste 1.000 de creditori, printre care firme, persoane fizice și instituții ale statului, iar numărul celor care au de recuperat bani de la miniMax Discount se apropie de 800.

La începutul anului, firmele care dețin magazinele Mic.ro și miniMax au intrat în insolvență, după ce Tribunalul București a admis cererile acestora de deschidere a procedurii.

Reprezentantul companiei Mic.ro Retail a spus în fața instanței că lanțul de magazine nu dispune de lichidități și nu poate achita datoriile față de creditori, au declarat atunci surse judiciare.

Potrivit acelorași surse, reprezentantul Mic.ro a spus că datoriile firmei către creditori se ridică la 698 de milioane de lei.

Dincolo de datoriile pe care le au la furnizori și la proprietarii spațiilor în care funcționează, în ultimul an și jumătate lanțurile de magazine deținute de Patriciu, Mic.ro și miniMax, s-au împrumutat de la mai multe bănci cu peste 45 de milioane de euro.

Astfel, în septembrie 2010, BCR a acordat o facilitate de credit de 13,2 milioane de euro societății Mercadia Holland, proprietara celor două firme, Mic.ro Retail și miniMax Discount. Trei luni mai târziu, Mic.ro Retail și Minimax Discount au contractat două credite, de 9 milioane de euro și, respectiv, 10 milioane de euro de la Unicredit Țiriac Bank.

În mai 2011, Mic.ro Retail a luat de la BRD un credit de 5 milioane de euro, pentru ca în luna august a anului trecut, Mic.ro și Minimax să garanteze cu bunurile aflate pe stoc creanțe de 10 milioane de euro la Raiffeisen Bank, plus dobânzi.

În luna septembrie a anului trecut, Mic.ro retail a preluat, printr-un contract de leasing semnat cu Unicredit Țiriac, 131 de mașini Fiat Ducato Maxi Cabinato.

Patriciu deținea în toamna anului trecut 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe și 110 mobile, și 58 de unități Macro și miniMax.

Citește și