Incertitudine la Galeriile Lafayete
Incertitudine la Galeriile Lafayete
Misterul care planeaza asupra problemelor din sanul familiilor care controleaza Galeriile Lafayete, scoase la inveala de o banca mutuala, ar putea forta o schimbare de lider al celui mai mare magazin din Franta, scrie Financial Times.
Colette Neuville, presedintele asociatiei care apara drepturile micilor actionari, a apelat la AMF (comisia care supravegheaza piata franceza de capital) pentru a forta cele doua familii care controleaza 61% din actiunile companiei pentru a confirma continuarea colaborarii. “Este vital pentru actionarii minoritari si pentru piata sa dispuna de informatii exacte legate de situatia in care se afla cele doua familii si sa actioneze independent din considerente strategice”, a scris intr-o scrisoare adresata AMF.
Scrisoarea a urmat unei notificari trimise investiorilor prin care li se cere sa anunte orice pachet care reprezinta peste 1%, lui Philipe Houze, co-presedinte in consiliul de administratie si membru al familiei Moulin, care controleaza 30,5% din actiuni.
Neuville spune ca, totusi, consiliul executiv nu a anuntat miscarea la consiliul supervizor, care trebuie sa aprobe toate operatiunile. Acesta este condus de Leone Meyer a carei familie controleaza celalalt pachet de 30,5%.
Delimitarea apartenta dintre consiliul executiv si supervizor vine la doua saptamani dupa ce Credit Mutuel a ajuns sa detina 15,6%. Michael Lucas, presedintele de la Credit Mutuel, a declarat ca ar putea majora pachetul la 20% si a cerut doua locuri in consiliu.
El a declarat ca este interesat sa incheie un parteneriat cu Galeriile Lafayette, care mai detin BHV, magazinul cu produse pentru casa, 50% din Monoprix si divizia de servicii financiare Cofinoga.
Consiliul Galeriilor Lafayette, ca raspuns la cererile sale, a subliniat maniera “neprietenoasa” prin care au fost achizitionate actiunile. Totusi, Neuville a afirmat ca in scrisoare nu s-a precizat ca cererea pentru locuri a fost respinsa. Acest lucru ar putea insemna ca cele doua consilii nu au convenit asupra raspunsului la cerere venita din partea Credit Mutuel.
Galeriile Lafayette si Credit Mutuel nu au comentat.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026