Îndatorarea externă a costat trei miliarde de euro lunar de la începutul anului
Plățile făcute în primele zece luni ale anului în contul datoriei externe se ridică la 29,8 miliarde de euro, cea mai mare parte fiind însă reprezentată de rostogolirea împrumuturilor contractate pe termen scurt.
Suma este totuși considerabil mai mică decât plățile făcute în perioada corespunzătoare, de 35 de miliarde de euro. Cheia stă în ajustarea datoriei externe pe termen scurt, adică a împrumuturilor care trebuie rambursate în mai puțin de un an pe parcursul lui 2009, astfel că plățile rămase pentru anul acesta au fost mai mici.
Grosul e dat de plățile în contul datoriei contractate de sectorul privat, care a fost de altfel nevoit să facă ajustări serioase în ultimii doi ani.
“Aici este vorba de îndatorarea sectorului privat. Serviciul datoriei se plătește cu excedentul din sectorul privat”, comentează Nicolaie Alexandru-Chideșciuc, economistul-șef al ING Bank.
Sectorul privat s-a ajustat dramatic în ultimii doi ani, ajungând să aibă economii mai mari dectâ cheltuielile. În schimb, statul se îndreaptă anul acesta spre un deficit de circa 8 miliarde de euro. Acum, statul își asigură finanțarea prin îndatorare externă.
“Datoria externă va continua să crească”, spune economistul ING.
De la începutul anului, datoria externă a urcat cu mai bine de 11 miliarde de euro, până la un vârf istoric de 89,3 miliarde de euro, atins în octombrie.
Chideșciuc spune că în prezent tendințele nu sunt îngrijorătoare, în condițiile în care creșterea datoriei are loc în special pe segmentul de maturități mai lungi, în detrimentul împrumuturilor pe termen scurt, care pot genera presiuni prin aglomerarea rambursărilor.
În toamna lui 2008, datoria externă pe termen scurt se umflase la 24 de miliarde de euro, fiind contractată aproape integral de sectorul privat – bănci și companii. Când analiștii străini au descoperit acest indicator – trecut cu vederea până atunci de BNR – nu a mai fost decât un pas până la criza de credibilitate și declanșarea unui atac speculativ asupra leului. Străinii au pariat că, în scenariul unei sistări a finanțării externe, BNR nu ar putea susține stabilitatea cursului, în condițiile în care avea atunci rezerve valutare de 26 de miliarde de euro. Acesta a fost și argumentul pentru contractarea unui împrumut de la Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană la începutul lui 2009, care să consolideze rezervele BNR și să permită statului să își finanțeze deficitul.
În final, finanțarea externă nu a fost sistată, însă a suferit o ajustare vizibilă. Până la sfârșitul anului trecut datoria externă pe termen scurt a coborât la 14 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că împrumuturi de circa 10 miliarde de euro nu au mai putut fi rostogolite și au fost rambursate. În aceste condiții, pe primele zece luni din 2009 serviciul datoriei externe pe termen scurt a urcat la aproape 27 de miliarde de euro. Anul acesta plățile au fost cu 30% mai mici, de 18,5 miliarde de euro.
Totuși, ultimele luni au adus din nou o tendință de creștere susținută a îndatorării externe pe termen scurt, care a urcat cu peste patru miliarde de euro de la începutul anului, până la 18,5 miliarde de euro.
“Atâta vreme cât reușești să obții bani și să faci ceva cu ei, este bine”, spune Chideșciuc. El subliniază însă că este foarte greu ca statul să reușească să direcționeze aceste sume, împrumutate de sectorul privat, spre zone productive. În anii trecuți, îndatorarea sectorului privat s-a făcut în special pentru consum și pentru dezvoltări imobiliare, respectiv bunuri care nu aduc acum niciun venit.
Presiuni structurale pe cursul de schimb
Din totalul plăților lunare, în medie de 3 miliarde de euro, aproape 1,9 miliarde de euro au reprezentat doar ratele la împrumuturile pe termen scurt. Cum datoria pe termen scurt a crescut în 2010, reiese că majoritatea împrumuturilor ajunse la scadență au fost rostogolite. Totuși, creșterea îndatorării externe, alimentată preponderent de creditele luate de stat, nu face decât să contrabalanseze deficitul relațiilor comerciale. “Sunt presiuni structurale de depreciere a leului. Câtă vreme ai importuri mai mari decât exporturile și nu atragi bani, presiunile sunt de depreciere. Ca să intre bani trebuie să ai politici care să ofere încredere investitorilor”, spune Chideșciuc.
El consideră astfel că relativa stabilitate a cursului din ultimii doi a fost asigurată prin intervenții discrete ale BNR, care au contrabalansat presiunile de depreciere. Anul acesta euro a fluctuat între 4,1 și 4,4 lei, însă în cea mai mare parte a timpului cotațiile au oscilat într-o bandă mult mai îngustă, de 4,2-4,3 lei pentru un euro.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026