Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Indicele bursier american S&P 500, la minimul ultimelor opt luni

Bursa de la New York a încheiat ședința de marți în scădere puternică, indicele S&P 500 coborând la minimul ultimelor opt luni, ca urmare a vânzărilor masive declanșate de un val de îngrijorare în rândul investitorilor privind perspectivele economice la nivel mondial, conform Reuters.

Ziarul Financiar · 30 iunie 2010 · 1 min de citit

Bursa de la New York a încheiat ședința de marți în scădere puternică, indicele S&P 500 coborând la minimul ultimelor opt luni, ca urmare a vânzărilor masive declanșate de un val de îngrijorare în rândul investitorilor privind perspectivele economice la nivel mondial, conform Reuters.

Aproape toate acțiunile din componența S&P 500 au încheiat ziua pe minus, într-o piață zdruncinată de temerile tot mai mari privind stabilitatea băncilor europene.

“Toată lumea vorbește de 1.040 (de puncte, prag psihologic pentru indicele S&P 500 – n.r.), acesta va reprezenta căderea, sfârșitul lumii, sânge pe străzi. Piața se prăbușește, S&P se duce la 900”, comentează un analist american.

Cele mai afectate sectoare au fost cele sensibile la percepția asupra situației economice, precum materiile prime, industria și sectorul financiar.

Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în scădere cu 2,65%, iar S&P 500 a căzut cu 3,1%, în timp ce Nasdaq Composite a coborât cu 3,85%.

Citește și