Indicele FTSE 100 al bursei din Londra a scazut cu aproape 0,5%
Indicele FTSE 100, care include titlurile celor mai importante companii listate la bursa londoneza, a scazut ieri cu aproape 0,5%, ca urmare a evolutiei negative a actiunilor unor companii mari, precum GlaxoSmithKline si Marks & Spencer, transmite Reuters
Indicele FTSE 100, care include titlurile celor mai importante companii listate la bursa londoneza, a scazut ieri cu aproape 0,5%, ca urmare a evolutiei negative a actiunilor unor companii mari, precum GlaxoSmithKline si Marks & Spencer, transmite Reuters.
Titlurile Marks & Spencer, cel mai mare retailer din Marea Britanie, au consemnat cel mai important declin de pe piata, de 4,7%, investitorii fiind ingrijorati de perspectivele de dezvoltare ale grupului.
Pretul actiunilor GlaxoSmithKline a scazut cu 1,4%, continuand tendinta descendenta din ziua precedenta. Mediafax
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026