Indicele sentimentului economic s-a îmbunătățit în România în august
Indicele sentimentului economic s-a îmbunătățit în România în luna august, datorită mai bunei percepții din retail, construcții și din rândul consumatorilor, în timp ce pesimismul din industrie s-a menținut, iar încrederea din zona serviciilor a scăzut, potrivit unui sondaj realizat lunar de CE
Indicele sentimentului economic s-a îmbunătățit în România în
luna august, datorită mai bunei percepții din retail, construcții
și din rândul consumatorilor, în timp ce pesimismul din industrie
s-a menținut, iar încrederea din zona serviciilor a scăzut,
potrivit unui sondaj realizat lunar de CE, scrie Mediafax
Business.
Astfel, indicele ESI (economic sentiment indicator) a urcat în
România la 76,4 în august, de la 75 în iulie, marcând o evoluție
pozitivă pentru a treia lună consecutiv, după o scădere abruptă în
mai.
Dintre principalii subindici, percepția privind economia s-a
îmbunătățit în sectorul construcțiilor, de la -44 la -40, în
retail, de la -16 la -13, dar și în rândul consumatorilor, de la
-40 la -38. Citiți mai mult despre indicele sentimentului economic
pe www.mediafax.biz
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026