Indienii caută din nou un CEO pentru ArcelorMittal Galați
Eric Remisz, directorul general al ArcelorMittal Galați – cel mai mare combinat siderurgic din România -, va demisiona din funcție la doar patru luni de la preluarea mandatului, din motive personale, a anunțat compania.
Eric Remisz, directorul general al ArcelorMittal Galați – cel mai mare combinat siderurgic din România -, va demisiona din funcție la doar patru luni de la preluarea mandatului, din motive personale, a anunțat compania.
Până la numirea unui nou director general, atribuțiile sale vor fi preluate de Bruno Ribo, actualul director tehnic (CTO) al companiei.Remisz a fost adus la conducerea ArcelorMittal Galați în octombrie 2011, înlocuindu-l pe francezul Thierry Le Gall, cel care a condus compania în perioada 2009 – 2011, cea mai grea de după privatizare. Remisz, care a ocupat timp de șase ani funcția de director general adjunct al Apa Nova, avea misiunea de a readuce combinatul de la Galați pe profit.
Compania este extrem de zgârcită în privința informațiilor financiare, singurele date disponibile fiind cele publicate anual la Ministerul Finanțelor. Conform acestora, afacerile ArcelorMittal Galați au scăzut în 2009 și 2010 sub pragul de un miliard de euro, de la 1,8 miliarde de euro în 2008, înainte de criză, iar pierderile din 2009 și 2010 s-au ridicat la peste 400 mil. euro. Pentru anul trecut, compania nu a dat încă niciun fel de informații.
La nivel internațional, grupul ArcelorMittal a înregistrat anul trecut afaceri de 94 mld. dolari, în creștere cu 20% față de anul precedent, însă profitul net a scăzut cu 22%, la 2,26 mld. dolari, ca urmare a pierderilor de un miliard de dolari din ultimul trimestru.
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Cine le vinde dispozitive de vapat copiiilor de 13-14 ani? Avem o lege în spatele căreia putem ascunde nepăsareaOpinii · 14 noiembrie 2026
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026