Indienii de la Mahindra & Mahindra sunt interesați de constructorul auto suedez Saab
Cel mai mare producător de SUV-uri din India, Mahindra & Mahindra, este interesat să cumpere cel puțin o parte din producătorul auto suedez Saab, care și-a cerut în această lună falimentul, scrie Bloomberg.
Cel mai mare producător de SUV-uri din India, Mahindra & Mahindra, este interesat să cumpere cel puțin o parte din producătorul auto suedez Saab, care și-a cerut în această lună falimentul, scrie Bloomberg.
Saab a cerut falimentul pe 19 decembrie după ce a rămas fără lichidități. Grupul american General Motors a vândut compania în februarie 2010 constructorului olandez de automobile sport de lux Spyker Cars, care ulterior și-a schimbat numele în Swedish Automobile. Saab și-a oprit producția pentru prima dată în martie, deoarece nu și-a mai putut plăti furnizorii.
CEO-ul Saab a declarat că mai mulți investitori sunt interesați de producătorul auto, care astfel are șanse să iasă din faliment. Cel puțin o companie din Turcia ar vrea să achiziționeze active Saab, potrivit unor surse apropiate situației. Ankara vrea ca Turcia să aibă un brand auto propriu.
Saab a fost înființată în 1937, ca producător de avioane, și a început să fabrice automobile în 1947. Operațiunile din domeniul aeronauticii au fost separate în anii ’90 de producția auto.
GM a cumparat o participație de 50% la Saab Auto, iar în anul 2000 a deveni singurul proprietar. Grupul american a scos brandul la vânzare în 2009, alături de alte trei divizii, în cadrul măsurilor de rentabilizare a activităților.
Swedish Automobile intenționa ca Saab să ajungă la vânzări de 120.000 de vehicule pe an și să devină profitabil până în 2012. Vânzările Saab nu au atins niciodată această țintă, în 2010 totalizând 31.696 de mașini.
Saab Automobile a negociat cu Zhejiang Youngman Lotus Automobile și o bancă din China obținerea unor împrumuturi de 600 milioane de euro.
GM, care are dreptul să influențeze deciziile legate de Saab din cauza legăturilor tehnologice, a anunțat că nu poate susține propunerile de salvare a Saab întrucât ar afecta compania americană.
Între companiile interesare de Saab au fost Pang Da Automobile Trade din China și bancherul rus Vladimir Antonov, fost acționar al Spyker.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026