Îndrăzniți! Dincolo de ușă începe Timpul!
Cu acest îndemn suntem invitați la Zilele Muzeului Țăranului Român, eveniment care se desfășoară anul acesta între 10 și 19 septembrie, la sediul instituției din Șoseaua Kiseleff nr. 3. MȚR se sărbătorește cu expoziții, târguri, filme, lansări de carte, muzici tradiționale si un festival al degustătorilor de film și artă culinară. Iată, în continuare, programul manifestărilor.
Cu acest îndemn suntem invitați la Zilele Muzeului Țăranului Român, eveniment care se desfășoară anul acesta între 10 și 19 septembrie, la sediul instituției din Șoseaua Kiseleff nr. 3. MȚR se sărbătorește cu expoziții, târguri, filme, lansări de carte, muzici tradiționale si un festival al degustătorilor de film și artă culinară. Iată, în continuare, programul manifestărilor.
Timpul sărbătorii
Târgul meșterilor iconari
10-14 septembrie, între 10:00 și 18:00
Se întâmplă de ceva timp la Muzeul Țăranului Român, mai precis
de vreo șase ani, ca în drumurile noastre obișnuite să dăm de
timpul sărbătorii. Timp mic, îndurerat, dar și tămăduitor, Ziua
Crucii înalță și curăță prin post roditor sufletele noastre
vremelnice. Reper al sărbătorilor mari în lumea țărănească – fără
cruce tot omul e pierdut – Înălțarea Sfintei Cruci recuperează
fragmentar spațiul sacru și ne aduce aminte de puterea
crucii.
Ce se întâmplă la muzeu de Ziua Crucii: se prăznuiește cu meșteri,
iconari, cruceri și artiști. Praznicul ține 5 zile din 10 până în
14 septembrie, de la zece dimineața la șase seara, și e plin de
semne. Cumpărăm sau ne bucurăm ochiul și inima cu troițe și cruci,
icoane și izvoade, pristolnice și pecetare, miniaturi, îngeri
țesuți, povești despre cruceri și atelierele lor. Pânzături,
prescuri și oale de praznic, vin pentru pomenire. Postim cu
dulcețuri, compoturi, pâinișoare, mere și nuci.
Nu vor lipsi nici atelierele de pictat icoane pe sticlă și pe lemn
pentru copii cu meșteri iconari în fiecare zi de târg de la ora
11.00.
Timpul reculegerii
Expoziția “Cruci de piatră”
10-30 septembrie, la Sala Foaier, de marți până duminică, între
10:00 și 18:00
Ceea ce deosebește o cruce de piatră de una din lemn este
rezistența în bătaia timpului. Cea de lemn putrezește în cele din
urmă, vreme în care cea de piatră este șlefuită, adăugându-i-se
ceea ce pietrarului nu-i stă în putere pentru a o înzestra: o
frumusețe împlinită. Cu desenul sculptat, zgâriat sau doar pictat,
apoi văruite pe de-a-ntregul ori năpădite de mușchi, lăstăriș sau
uitare, ele încă mărturisesc acolo unde au fost ridicate, multe de
mai bine de o sută de ani. Le veți întâlni mai cu seamă pe drumul
vinului, care merge mână în mână cu cel al crucilor meșterite de
pietrari pe înălțimile dealurilor Istrița, Tohani sau Ciortea, la
învecinarea unor vechi cariere de piatră cu podgoriile, la
răspântii, între vii sau în cimitire rarisime.
Vă invităm să aruncați o privire în această rezervație a pietrei
unde meșteșugul este pe cale de dispariție, vizitând
expoziția-atelier “Cruci de piatră” de la MȚR, Sala Foaier, în
perioada 10-30 septembrie 2010, între orele 10-18.
Vernisaj: 10 septembrie, ora 17:00, la Sala Foaier
Timpul urmei
“Cicatrice” – lansare de carte
10 septembrie, 17:00, la Sala Foaier
Purtăm cu toții stigmatul legăturii ancestrale: buricul.
Cicatricea cicatricelor. Pecetea păcatului strămoșesc. Mă gândesc
la Adam și Eva, ca la singurii oameni fără ombilic.
Există cicatrice care sluțesc, altele care conferă mister sau
sperie. Impun. Multe dintre ele, dimpotrivă, produc complexe de
inferioritate. Cicatricea este citită de ceilalți. Ea este dovada
experienței limită, dintr-un anumit moment al vieții. De aceea, de
multe ori este autoprovocată.
Cicatricea, excepția fizică, accidentul, născând nume: Chioru,
Strâmbu, Șchiopu.
Urmărindu-ne pas cu pas întreaga viață. Devenind istorie. Ce sunt
marile războaie, dacă nu cicatrice în evoluția omenirii?
Timpul descoperirii
Expoziția “Să aruncăm o privire – gucken wir mal”
Conversație textilă
10-19 septembrie, în expunerea permanentă, de marți până duminică,
între 10:00 și 18:00
Utilizând într-un mod conceptual tehnici și materiale
tradiționale pentru realizarea textilelor, cinci artiști români și
germani – Victoria și Marian Zidaru, Senta Connert, Ulrike Kessl,
Julia van Koolwijk – au creat o operă de artă contemporană. Pentru
un dialog cu obiectele tradiționale, artiștii integrează opera lor
în expoziția permanentă a Muzeului Țăranului Român. Unele dintre
obiectele muzeului vor fi înlocuite cu operele artiștilor și vor
putea fi găsite la etajul I, iar pe holul de la intrarea în
Studioul Horia Bernea se va afla opera “Jumătate de nor” a artistei
Ulrike Kessl.
Conceptul propune dezbateri despre diferențe și similitudini ale
textilelor și artelor meșteșugărești, dar și despre continuitatea
acestora, până în prezent.
Vernisaj: 10 septembrie, ora 16:00, intrarea din Șoseaua
Kiseleff
Timpul online
Lansarea turului virtual al expoziției permanente a MȚR
13 septembrie, în Studioul Horia Bernea, ora 17:00
Expunerera Muzeului Țăranului Român a fost concepută dintru
început ca o creație “pâlpâitoare”, cu clipe de strălucire, cu zone
de penumbră, cu compoziții clare și afirmative, alături de altele
care suscită întrebări sau sunt în căutarea sensului ascuns. În
plus, prin felul în care obiectele expuse pot fi articulate,
schimbate, îmbogățite sau recompuse, expoziția permanentă capătă
șansa tinereții fără bătrânețe și incită mereu curiozitatea
proaspătă a vizitatorilor.
Această respirație a discursului muzeologic – liberă și în același
timp subtil controlată – conferă autenticitate, dar și riscul
perisabilității; înnoirile, îmbogățirile și schimbările operate în
ultimii 15 ani au crescut organic unele din altele, în așa fel
încât e aproape imposibil de fixat în memoria vizitatorilor un
moment sau o etapă anume. Ele trec și se pierd în mod natural în
uitare.
De aceea, un tur virtual al expunerii de bază, care să fixeze măcar
etapa actuală de nuanțare a discursului devine, în cazul Muzeului
Țăranului Român, o necesitate stringentă, chiar în absența
iminentelor operații de consolidare-restaurare viitoare.
Muzeul propune un tur deosebit de bogat, compus din multiple
panorame pentru fiecare sală, întrețesut cu explicațiile bilingve
română/engleză ale audioghidului și completat în punctele sale
active, cu documente sonore și vizuale culese în cercetările de
teren.
Un tur virtual interactiv, conceput în dialog cu vizitatorul, așa
cum a fost gândită dintru început și expunerea.
Timpul în 35 de milimetri
Docu-cinemateca MȚR
13 septembrie, în Studioul Horia Bernea, 20:30
“Filon” (9’50) – regia Gabriel Hanganu (1995)
Filon este “curatorul” unei fabuloase colecții personale
împrăștiate în sălile unui muzeu de istorie special, realizat pe
principiile neaoșe ale pop-art-ului. Unul din indicatoarele
adresate publicului atenționează: “Vizitatorule, te rog nu-ți
diminua simpatia față de copiii din fotografii văzându-i îmbrăcați
în « haine de epocă ». Ei sunt autorii colecției muzeale!”.
“Roiuri” (10’16) – regia Gabriel Hanganu (1996)
Metafora din titlul filmului este un pretext pentru o incursiune
minimalistă în viața cotidiană a unei mănăstiri. “Roiuri” ocolește
locurile comune exploatate în zecile de reportaje-tv despre
mănăstiri și surprinde fragmente dintr-un cotidian ritualic altul
decât cel religios: culesul mierii de albine, făcutul pâinii,
primirea oaspeților în zi de sărbătoare, muncile agricole.
“O stradă oarecare din București” (18’20) – regia Ioana Popescu
& Marius Caraman (1995)
În colaborare cu EHESS Paris (Școala de Înalte Studii în Științe
Sociale), Muzeul Țăranului Român a desfășurat în anii 1996-97, un
proiect de Antropologie urbană în București. Printre rezultatele
cercetărilor de teren se numără și acest film realizat cu
mijloacele tehnice minimale ale momentului, dar cu plăcerea
nedisimulată a descoperirii unei lumi aparte, plasată în interiorul
unui cartier cu multă personalitate din centrul orașului, mereu
surprinzător, care este Bucureștiul.
“Grădina boierului Nasta” (26′) – regia Marius Caraman
(2006)
Rare sunt cazurile în care demersuri științifice diferite să poată
fi documentate prin cercetarea unui același subiect / obiect.
Proiectul Colecții și colecționari s-a întâlnit cu proiectul Muzeul
Boierului și cu cel intitulat Observatorul vizual, nici mai mult
nici mai puțin decât în persoana lui Dan Nasta (colecționar, boier
din toate punctele de vedere și totodată stăpân al unor comori
demne de a fi împărtășite vizual unui public larg).
“Ceramica de Horezu acasă și la piață” (43′) – regia Bogdan Iancu
& Cătălina Tesăr (2007)
Angoasa culturală a ultimilor ani legată de “pierderea tradițiilor”
a fost contrabalansată de consumul fervent al produselor asociate
cu aceste tradiții. Numărul târgurilor și al reportajelor-tv sau
din presa scrisă dedicate “meșteșugurilor tradiționale” pare să
crească pentru a alimenta un public din ce în ce mai vrăjit de
produsele de artizanat. Filmul construiește, pe baza câtorva scurte
portrete, un studiu de caz elocvent pentru transformările
post-socialiste pe care le înregistrează artizanatul românesc la
întâlnirea cu piața globală: ceramica de Horezu, unul dintre cel
mai cunoscute brand-uri ale ceramicii autohtone.
Timpul privirii și al mirării
Expoziția “Construcții” contemporane norvegiene la București
15 septembrie – 17 octombrie, la Sala Irina Nicolau, de marți până
duminică, între 10:00 și 18:00
Expoziția de artă și meșteșuguri contemporane norvegiene
“Construcții” va fi deschisă la Muzeul Țăranului Român, sala Irina
Nicolau, începând cu data de 15 septembrie. Organizată de Ambasada
Regală a Norvegiei la București în colaborare cu Muzeul Țăranului
Român, expoziția va fi deschisă în perioada 15 septembrie – 17
octombrie 2010, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 –
18:00.
Pornind de la conceptul de construcții, un termen larg uzitat, de
la arhitectură, inginerie și geometrie, la muzică și limbaj,
expoziția își propune să evidențieze legătura dintre procesul de
creație și ideea care o generează. În același timp, se remarcă o
fuziune indisolubilă între formă, tehnică, material și sensul pe
care îl incumbă toate acestea.
Expoziția, semnată de 16 artiști norvegieni, oferă o interpretare
contemporană a artei și a meșteșugurilor norvegiene. Cele 22 de
lucrări expuse alcătuiesc o mare varietate de forme și expresii
conceptuale, unele experimentale, altele profund ancorate în
tradiție, toate însă având ca punct de plecare un exercițiu al
practicii meșteșugărești.
“Construcții” este o expoziție itinerantă. Ea a mai fost deschisă
publicului din Spania, Irlanda, Rusia, Chile, Coreea și
Islanda.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 15 septembrie, ora
18:30, la Sala Irina Nicolau
Timpul artizanilor
Expoziția “Furga Murga” – Frații Gavrilă – obiecte din piele
16-19 septembrie, la Sala Acvariu, de marți până duminică, între
10:00 și 18:00
Frații Corneliu și Silviu Gavrilă creează produse din piele lucrate într-o manieră personală folosind metode de lucru tradiționale și materiale de o foarte bună calitate. De asemenea, cei doi colaborează cu diverși artiști plastici, din domeniul picturii pe sticlă, ceramicii, sculpturii în lemn, prelucrării metalelor, realizând diferite obiecte precum: chimire, curele, opinci, tolbe, genți, cruciulițe, casete pentru podoabe, tocuri de ochelari, cufere, rame, suporturi pentru candele, oglinzi cu ramă din piele.
Timpul sunetului și al bucuriei
Concert – grupurile Iza și Ardealul
16 septembrie, în Studioul Horia Bernea, 19:00
Grupul Iza din Maramureș este un ansamblu cu totul special în
România. El s-a construit în cursul ultimilor ani din țărani
tineri, rude și prieteni, care și-au dorit să devină artiști de
scenă dar care, în același timp, au refuzat deliberat să se
conformeze modelului de ansamblu folcloric consacrat în România (un
model similar cu cel care a funcționat și funcționează încă în
toate țările est-europene). Instrumentiștii sunt cu toții muzicieni
populari profesioniști, angajați curent pentru petrecerile rurale
și chiar urbane din Maramureș. Cântăreții și dansatorii sunt simpli
țărani din diferite sate, legați între ei prin rudenie sau
prietenie. Șeful și animatorul grupului este Ioan Pop, zongoraș și
vocalist, țăran din Poienile Izei căsătorit în Hoteni.
Colaboratorii săi – ceterașii Dumitru Hîrb, dobașul Ioan Petreuș și
dansatorii și cântăreții Anuța Pop, Voichița Nemeș, Ioan Ilieș,
Gheorghiță Tepei – îl sprijină cu toată convingerea.
Grupul Iza se străduiește să-și construiască spectacole fără să
mutileze sau să “înfrumusețeze” muzica sau să-i răpească
spontaneitatea, fără să recurgă la clișeele scenice consacrate,
fără să uzeze de propriile sale stereotipii. El promovează muzica
“clasică” a Maramureșului, melodiile vechi neștiute sau uitate,
precum și învârtitele noi care sunt compatibile cu tradiția.
Grupul Ardealul din Gherla, condus de Emil Mihaiu
Emil Mihaiu este în clipa de față cel mai bun ceteraș al
Transilvaniei centrale. Emil e originar dintr-un sat ardelenesc cu
populație mixtă: Buza. A învățat să mânuiască vioara de la un
consătean țigan, de la care a deprins totodată și muzicile locului.
Mai târziu, ca instrumentist matur și cu reputație în continuă
creștere, Emil s-a îmbogățit cu cântări noi, prinse de la alții sau
create de el însuși. El este acum deținătorul unui repertoriu
divers și de o neobișnuită extensie, pe care îl execută cu o
virtuozitate și un rafinament ritmic fără egal.
În cursul unei singure petreceri – să spunem o nuntă, care în
Transilvania e adeseori mixtă – Emil are prilejul să cânte, pe
rând, românește, ungurește și țigănește. Tot atunci el execută
orice i se cere sau crede că își doresc oamenii să audă, inclusiv
acele muzici “amestecate”, amplificate sau acompaniate cu
instrumente electronice pe care le detestă. Ca orice muzician care
își câștigă onest pâinea, Emil Mihaiu își satisface, cu sau fără
plăcere, angajații. Preferința sa personală se îndreaptă însă spre
tradiționale, cele pe care le cântă în concerte – în special în
cele pe care le susține în străinătate, întotdeauna împreună cu
colegii și prietenii săi din grupul Ardealul.
Conștient de valoarea muzicii sale, Emil se îngrijește să o poarte
spre posteritate. Până acum, el a realizat două discuri la mica
editură Ethnophonie a Fundației Alexandru Tzigara Samurcaș; un al
treilea împreună cu maestrul Sherban Lupu, la casa de discuri
Electrecord; un al patrulea, care va apărea foarte curând la
editura olandeză New Samarkand Records și un al cincilea, deja în
curs de pregătire, la aceeași editură Ethnophonie. Discul Muzică
țigănească din Transilvania/Gypsy Music from Transylvania, realizat
împreună cu grupul Ardealul, a primit în anul 2004 două prețioase
distincții internaționale.
Timpul aromelor
Festivalul degustătorilor de film și artă culinară, pentru
bucureșteni
17-19 septembrie, între 10:00 și 18:00
Celor care nu au ajuns în portul cultural Cetate, Asociația Film
România și Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu” vor programa în
perioada 17-19 septembrie, la MȚR, Festivalul degustătorilor de
film și artă culinară, pentru bucureșteni.
Vă așteptăm cu proiecții de filme din țările balcanice – o selecție
din cele mai bune filme realizate în țările balcanice în ultimii
ani, laureate la marile festivaluri internaționale. Proiecțiile vor
avea loc seara, în aer liber, în curtea MȚR și la Clubul Țăranului.
În aceeași perioadă, Mircea Dinescu va prezenta, spre degustare și
vânzare, preparate culinare pregătite în bucătăria sa cu
ingrediente naturale provenite din fermele proprii. Vizitatorii
muzeului vor avea ocazia să deguste și să achiziționeze mai multe
soiuri din Vinul lu’Dinescu.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026