Industria aviatica in picaj, cu perspective de nationalizare la impact
In mijlocul celei mai grave crize a industriei aviatice, Asociatia care reprezinta cei mai importanti operatori aerieni din Statele Unite a avertizat ca un razboi in Irak ar putea face ca "ideea nationalizarii fortate a industriei sa nu mai para atat de nerealist"
In mijlocul celei mai grave crize a industriei aviatice, Asociatia care reprezinta cei mai importanti operatori aerieni din Statele Unite a avertizat ca un razboi in Irak ar putea face ca “ideea nationalizarii fortate a industriei sa nu mai para atat de nerealist”.
Intr-un raport privind situatia financiara a companiilor, Asociatia a apreciat ca un conflict militar in Orientul Mijlociu poate atrage alte falimente si lichidari in industrie si a estimat ca razboiul va aduce pierderi suplimentare de circa 4 miliarde dolari, in plus fata de cele 6,7 miliarde planificate deja, si va mai anula 2.200 de curse zilnice, concediind inca 70.000 de angajati, dupa cei aproape 100.000 de angajati, disponibilizati de la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001.
In acest caz, operatorii vor fi nevoiti sa ia masuri drastice. Marile companii aeriene solicita sprijinul guvernului american, fiind afectate de scumpirea carburantului si de plata taxelor si impozitelor.
Comparativ cu anul trecut, pretul combustibilului s-a dublat, urcand la 1,3 dolari pe galon. Cheltuielile de personal si cele destinate achizitiei de carburant ocupa primele doua pozitii in ierarhia costurilor unei companii aeriene. Scumpirea galonului de combustibil cu numai un penny inseamna pentru industria aeriana cheltuieli suplimentare anuale de aproape 180 de milioane de dolari.
In 2002, industria aeriana mondiala a raportat pierderi de 13 miliarde de dolari. Primele opt mari companii americane au consemnat un deficit cumulat de 11 miliarde de dolari.
“Companiile aeriene vor face tot ce le sta in putere pentru a evita o situatie dramatica, dar consecintele unui razboi vor fi extrem de severe”, a aratat James May, presedintele Asociatiei de Transport Aerian.
US Airways si United Airlines s-au plasat, anul trecut, sub protectia legii falimentului, iar analistii preconizeaza o decizie similara in 2003 si in cazul American Airlines, cel mai mare operator de transport aerian din lume.
Companiile estimeaza ca traficul de pasageri s-ar putea reduce mult mai mult, comparativ cu primul razboi din Golf din 1991, cand scaderea a fost de opt procente, deoarece numarul rezervarilor realizate in avans pentru calatoriile in afara Statelor Unite a scazut cu peste 20%, la inceputul lunii februarie. Acest declin a fost determinat de decizia autoritatilor americane care au modificat nivelul alertei teroriste pe plan intern de la “ridicat” la “foarte ridicat”.
andreea.melinte@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026