Înființarea unei firme va dura de două ori mai mult
Procedura de solicitare și eliberare a documentelor pentru înființarea unei societăți comerciale s-a complicat, dublând timpul necesar lansării unei firme, astfel încât numărul agenților economici noi va scădea cu cel puțin 20% în acest an, potrivit unor avocați specializați în drept comercial.
Procedura de solicitare și eliberare a documentelor pentru înființarea unei societăți comerciale s-a complicat, dublând timpul necesar lansării unei firme, astfel încât numărul agenților economici noi va scădea cu cel puțin 20% în acest an, potrivit unor avocați specializați în drept comercial.
“Noile reglementări privind înființarea firmelor, corelate cu un al doilea an consecutiv de criză economică, vor duce la o scădere cu cel puțin 20% a numărului firmelor noi”, se arată într-un comunicat al cabinetului de avocatură Scărlătescu Law Office citat de Mediafax.
Anul 2010 este al doilea în care numărul celor care apelează la serviciile unui avocat pentru înființarea unei firme este în scădere, iar noile măsuri luate de Guvern vor duce la o diminuare și mai mare a numărului celor care doresc să-și deschidă o afacere nouă, potrivit sursei citate. Citiți mai multe despre noile proceduri de înființare a firmelor pe www.mediafax.ro.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026