ING și-a mărit profitul cu 52%, la 128 milioane de lei
ING Bank, sucursala locală a grupului olandez, a încheiat anul trecut cu un profit brut de 128 mil. lei, în creștere cu 52% față de 2009 datorită reducerii puternice a cheltuielilor cu provizioanele.
ING Bank, sucursala locală a grupului olandez, a încheiat anul trecut cu un profit brut de 128 mil. lei, în creștere cu 52% față de 2009 datorită reducerii puternice a cheltuielilor cu provizioanele.
Câștigul a depășit astfel vârful atins în 2008, înaintea crizei. “Toate liniile de business au fost profitabile. Și retailul a avut anul trecut mai multe milioane de lei profit”, a declarat Mișu Negrițoiu, directorul general al băncii, menționând că divizia commercial banking (companii mari) a avut cea mai mare contribuție la profit, urmată de divizia firme mijlocii și la urmă de retail.
Venitul net al băncii a scăzut însă cu 3%, până la 672 mil. lei. “Piața a fost mult mai competitivă și ne-am ajustat comisioanele și spezele pentru că vrem să rămânem competitivi. În plus, au scăzut rezultatele trezoreriei pentru că piața a fost mai stabilă și probabil vor scădea și anul acesta.”
Dezvoltarea activității de retail, care a ajuns la o pondere de 41% din veniturile băncii, a susținut atât creșterea cu 4% a soldului depozitelor, până la aproape 9 mld. lei, cât și majorarea cu 3% a creditelor, până la 7,5 mld. lei. “Raportul credite/depozite este subunitar și va rămâne așa pentru că acesta este modelul de business și ne asigură o bază solidă pentru un nou ciclu de creștere.”
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026