Ingaduinta pentru rebelii din Macedonia
Presedintele macedonean Boris Traikovski a oferit rebelilor albanezi o amnistie partiala, desi diplomatii occidentali sperau ca guvernul de la Skopje sa adopte o amnistie generala.Oferta are la baza pactul mediat de NATO in sudul Serbiei, in urma caruia rebelii ce actionau in Valea Presevo au acceptat sa depuna armele si sa se retraga din zona, a declarat ministrul macedonean de interne, Nikola D…
Presedintele macedonean Boris Traikovski a oferit rebelilor albanezi o amnistie partiala, desi diplomatii occidentali sperau ca guvernul de la Skopje sa adopte o amnistie generala.
Oferta are la baza pactul mediat de NATO in sudul Serbiei, in urma caruia rebelii ce actionau in Valea Presevo au acceptat sa depuna armele si sa se retraga din zona, a declarat ministrul macedonean de interne, Nikola Dimitrov.
Intr-o scrisoare adresata secretarului general NATO, George Robertson, presedintele Traikovski precizeaza ca amnistia nu se refera la rebelii care au participat la luptele din ultimele cinci luni si nici la cei care au ucis soldati macedoneni, relateaza CNN.
Robertson i-a calificat ieri pe rebelii albanezi drept “o banda de talhari inarmati carora nu trebuie sa li se permita sa distruga o democratie multi-etnica”.
Oferta a fost salutata totusi de coordonatorul politicii externe a Uniunii Europene, Javier Solana, care participa la Budapesta la conferinta UE-NATO, el precizand ca Occidentul va sprijini eforturile guvernului de la Skopje.
Autoritatile macedonene au anuntat de asemenea o incetare a focului pentru a permite plecarea civililor blocati in zonele de conflict din nordul tarii.
Potrivit ONU, intre 5.000 si 10.000 de civili sunt blocati in satele ocupate de rebeli si inconjurate de trupele macedonene. Huamedin Halili, primarul din Lipkovo, unul din satele din zona, a declarat ca oamenii refuza sa plece pentru ca guvernul macedonean nu le-a oferit garantii de securitate.
“Guvernul nu ne-a dat asigurari ca barbatii nu vor fi separati de femei si nu vor fi batuti la sectiile de politie la care se vor prezenta pentru a fi evacuati”, a adaugat Halili.
Premierul albanez Liubco Georgievski a declarat ca guvernul este este pregatit sa modifice Constitutia pentru a oferi mai multe drepturi etnicilor albanezi, care reprezinta circa o treime din populatia tarii.
“Avem o obligatie in fata comunitatii internationale sa cream o Macedonie care sa-i accepte pe albanezi. Cine mai vrea sa continuam acest razboi?”, a spus Georgievski, adaugand chiar ca referirile la Biserica Ortodoxa Macedoneana ar putea fi excluse din Constitutie, decizie care va provoca in mod sigur furia populatiei slave.
-
Bucureștiul intră pe harta marilor destinații europene de nightlife. FACE Club atrage aproximativ 2.000 de vizitatori străini lunarInfo · 13 noiembrie 2026
-
JW Marriott Bucharest Grand Hotel aduce la București cei mai buni barmani de flair din lume pentru Champions Flair Crash 2026Info · 13 noiembrie 2026
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026