Îngerii erotici/ de Ziarul de duminică

La Editura Humanitas a apărut „Rezervația de îngeri”*), o antologie de poeme, majoritatea inedite, semnată Emil Brumaru. La lansarea de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, cu o lună în urmă, venerabilul autor a precizat că volumul, care “nu este o antologie”, are doar trei poeme publicate anterior, restul fiind inedite. Volumul este prezentat pe coperta a patra de Andrei Pleșu: „S-a scris destul și dulceag despre utopia omului-înger. Emil Brumaru preferă blasfemia îngerului-om. Dar e oare vorba, într-adevăr, de o blasfemie? Poate poetul, care nu gândește în concepte, ci «în fluturi», să facă vreun rău purității? Poate fi «nerușinată» pasiunea sa pentru lumea creată, în speță pentru jumătatea feminină a creației, câtă vreme ea culminează în bucurie supra-mundană, venerație și simț al miracolului? Poate harul să fie vulgar? Versurile lui Emil Brumaru îmi dau, întotdeauna, o tonică certitudine: certitudinea că trupul, cu splendorile și mizeriile lui, e făcut, împreună cu lumea însăși, să fie salvat prin frumusețe; cu alte cuvinte, că trupul e îngăduit, mai mult decât credem, de oștirile cerești. Nu știu dacă Emil Brumaru va ajunge în Rai, dar sunt sigur că i se va da voie să contemple, ca expert, voluptățile lui, fie și privind pe gaura cheii…“

Emil Brumaru este  unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani. S-a născut la 1 ianuarie 1939 în comuna Bahmutea (Mihailovca), județul Tighina, Basarabia. După studii la Școala medie nr. 1 „Mihail Sadoveanu” (actualul Colegiu Național) din Iași, a urmat cursurile Facultății de Medicină din același oraș, absolvind în 1963. În perioada 1963–1975 a fost medic în comuna Dolhasca, județul Suceava, loc esențial în imaginarul operei sale, pe care l-a numit în corespondență „rezervația naturală de îngeri”. S-a dedicat apoi scrisului, în paralel cu activitatea de corector (1983–1989) și redactor (1990–1996) la revista ieșeană Convorbiri literare. A debutat cu poezii în revista Luceafărul (1967), apoi editorial în 1970, cu două volume de poezie, Versuri (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut) și Detectivul Arthur. A publicat enorm. În perioada 1992–2009 a deținut o rubrică săptămânală în România literară („Cerșetorul de cafea”).

„Am scris foarte mult în 2008, 2009, 2010 – declara Emil Brumaru. Cam de când mi-au tăiat macaroana de la «România literară». Scriam minimum trei pe zi. Le scriam pe computer direct”, a spus Brumaru, pentru care „cărțile se fac din ceea ce citești și din ceea ce trăiești.”

La lansarea amintită, criticul Alex Ștefănescu afirma că, după Nichita Stănescu, Emil Brumaru este cel de-al doilea mare poet pe care criticul l-a cunoscut. Pentru el, autorul „Rezervației de îngeri” este un clasic în viață, pentru care a mărturisit că are „un respect paralizant”, fiind conștient de valoarea literaturii sale.

De ce socotim acest volum un eveniment editorial? Pentru nenumăratele surprize pe care ni le oferă. Emil Brumaru a fost publicat în anii trecuți în mai multe ediții de opere complete sau definitive, și iată că opera lui nu e încheiată, pentru că „Rezervația de îngeri” e aproape în întregime un volum nou. Spre bucuria cititorilor. În al doilea rând, tonul elegiac al versurilor pare să ilustreze o situație nouă, bătrânețea, cu care cititorul poemelor lui Emil Brumaru nu era obișnuit, dar poate anunța și o nouă etapă de creație. În al treilea rând, poetul scrie că presimte „versul final”, de unde dialogul cu îngerul, iarăși noutate pentru poezia lui. Este și primul volum de versuri în care autorul folosește cuvântul „moarte”, după ce a mărturisit că s-a vindecat de frica de a-l folosi. În al treilea rând, pentru că erotismul pe care Emil Brumaru continuă să-l practice este, așa cum inteligent constata cu multă vreme în urmă un important critic, „de o nerușinare paradiziacă”.

În sfârșit iată o mostră de admirabil poem:

Îngerii sunt atât de mâhniți…

„Îngerii sunt atât de mâhniți
Când ne văd cum trecem grăbiți
Printre ziduri de fluturi, sub bolți de miresme.
Lor să-nțeleagă deloc nu li-i lesne
Că trăim cam degeaba, cu secundele-n pripă.
Eterni își ridică-n azur o aripă;
Doar nimbul lor veșnic o clipă se-nmoaie
Pe vreme de-amurg, și de vânt, și de ploaie
Și parcă-i încearcă sub fulgi o durere,
Privind prelingându-te-n părul de miere
Spre calda și leneșa mea mângâiere…“

*) Emil Brumaru, Rezervația de îngeri, Editura Humanitas, 2013