Versiunea completă
Profesii

Inginerii fug din România din cauza salariilor mici

O mare parte dintre inginerii care au ieșit de pe băncile școlilor românești în ultimii ani au ales să plece din țară pentru salarii mai bune și oferte de joburi mai generoase, a spus ieri Stelian Negoescu, director general în cadrul ISCIR-CERT, o fostă companie de stat care se ocupă de certificarea sistemelor de management și personal.

Corina Mirea · 21 iunie 2012 · 2 min de citit

O mare parte dintre inginerii care au ieșit de pe băncile școlilor românești în ultimii ani au ales să plece din țară pentru salarii mai bune și oferte de joburi mai generoase, a spus ieri Stelian Negoescu, director general în cadrul ISCIR-CERT, o fostă companie de stat care se ocupă de certificarea sistemelor de management și personal.

“Ofertele de muncă în domeniul ingineriei din România au scăzut considerabil și asta din cauza închiderii multor fabrici de profil. Majoritatea ingi­ne­rilor buni au plecat din țară pentru salarii mult mai bune, iar cei care au rămas fug de proiectare și fabricație. În condițiile în care la companiile de stat aceștia câștigă între 1.000 și 1.500 de lei, este de aștep­tat ca o meserie atât de periculoasă și tehnică să nu prezinte interes din partea tinerilor”, a spus Negoescu. Compania pe care o conduce, care până în urmă cu două luni se afla în subordinea Mi­nis­terului Economiei, a fost preluată de RINA SIMTEX, parte a grupului italian RINA, com­pa­nie cu activități în domeniul ingineriei, în urma unei tranzacții cu o valoare de 2,8 mil. euro.

Anual, de pe băncile facultăților ies 7.000- 8.000 de ingineri, numărul lor fiind cu peste 50% mai mari decât în urmă cu șase-șapte ani. Un inginer ajunge să câștige în România un salariu de 1.000 de euro după patru sau cinci ani de muncă, în timp ce în SUA, Germania sau Franța salariul poate ajunge și până la 5.000 de euro pe lună.

În condițiile în care cei mai mulți dintre aceștia aleg să își îndrepte atenția către locurile de muncă din străinătate sau spre cele din afara ariei lor de specializare de pe plan local, Stelian Negoescu spune că este dificilă atragerea lor spre piața din România dacă o companie precum ISCIR-CERT nu beneficiază de ajutorul statului.

“Noi am încercat să aducem tineri în cadrul organizației și să întinerim echipa, însă cei pe care i-am selectat din facultăți pentru a face stagii de practică ne-au refuzat cererile pentru ofertele de muncă. De aceea am și decis să colaborăm cu RINA, pentru a putea crește profitul și angaja cei mai buni oameni. Atunci când aduci mai mulți bani în companie, poți să crești salariile, poți să aduci oamenii de care ai nevoie”, a mai explicat Negoescu. În 2011 ISCIR-CERT a avut un profit brut de 85.000 de euro, iar pentru anul acesta se estimează o creștere cu 10%.

Investiția RINA Group în România în ultimul an și jumătate se ridică la aproximativ 3 mil. euro. Com­pania are puțin peste 100 de angajați repar­ti­zați în sediile din București, Constanța și Timișoara.

Citește și