Inmugurirea inflatiei in 2010

Dupa ce reuseste sa piloteze o scadere a inflatiei de la doua cifre la o singura cifra, nirvana visata de oricare bancher central este de a atinge o inflatie de sub 3%. Aceasta normalitate banala pentru restul Europei reprezinta o problema pentru Romania, desi ar fi trebuit conform tintelor Bancii Nationale sa o atingem inca din 2008. Dupa 20 de ani in care Banca Nationala a fost printre putinele oaze de continuitate si profesionalism intr-o administratie adesea confuza si bezmetica, trebuie sa ne punem intrebarea de ce nu am ajuns inca la tinta.

Daca Romania ar fi o barca, putem sa ni-l inchipuim pe guvernatorul Mugur Isarescu ca vaslas cu o singura vasla in mana – rata dobanzii de referinta. Miscarea barcii per ansamblu depinde si de celalalt vaslas, Ministrul de Finante, care controleaza bugetul (adica o treime din PIB) si taxarea (adica implicit cresterea preturilor accizate puternic). Adeseori cele doua vasle au fost rotite in sens invers, necoordonat – cu singurul rezultat ca Romania a stat pe loc. In alte cazuri, mai fericite, cealalta vasla a stat pe loc, in timp ce omul cu o singura vasla se straduia cat pentru doi. Ba mai mult, cand situatia devenea periculoasa, vasla trebuia cumva manevrata si in loc de ancora. Nu e de mirare, deci, ca acest vaslas se bucura de o apreciere unanima si ca atare e mai longeviv decat Greenspan.

Nu au ajutat prea tare nici politicienii. Ei s-au straduit din rasputeri in ultimii 20 de ani sa dea gauri barcii care se misca cu dificultate inainte. Au fost tunuri pe partea de cheltuieli bugetare directionate catre firme prietene – si a mai luat barca ceva apa. Au fost si pomeni nesustenabile si ilogice – prime, tichete gratuite, prestatii sociale, cornul si laptele, pensii nesimtite, salarizari speciale – pomeni ce au devenit apoi cheltuieli anuale in carca bugetului de stat. Si iar mai lua barca apa. Per ansamblu, cresterile nesustenabile de venituri au indus o presiune inflationista prin excesul de cerere de pe piata, care a permis majorarea preturilor de catre producatori si retaileri. Iar preturile, odata urcate, coboara cu mare dificultate sau deloc, dupa cum ne explica orice manual de teorie economica.

O alta zona unde vasla Ministerului de Finante a functionat in sens invers celui necesar a fost in zona preturilor administrate sau acolo unde acciza reprezinta o parte importanta a pretului final. Accizele la tigari, spre exemplu, ar trebui in mod clar modificate in lunile in care socurile inflationiste sunt cele mai ponderate – in mod traditional, in lunile de vara. Suplimentar, modificarile preturilor cu o mare pondere in cos si influentate inca de Guvern (de exemplu, pretul de decontare al medicamentelor compensate) ar trebui discutate cu Banca Nationala, intr-o coordonare minima a politicilor economice. Un exemplu suplimentar ar fi majorarea pretului la gazele naturale, facuta dintr-un foc la 1 ianuarie, cu 4%, in loc sa fie facuta gradual, in considerarea tintei de inflatie. Cand iti propui o tinta de inflatie de 3.5%,nu prea e loc de multe greseli.

Pericolul cel mai mare pentru tinta de inflatie, asadar, va veni in urmatorii doi ani mai ales de pe partea de fiscalitate si preturi administrate. O eventuala majorare a TVA-ului din 2011 ar insemna automat scumpiri in lant care nu pot fi suportate din marjele de profit, si asa anemice, ale companiilor. Majorarea punctuala a altor accize (cum ar fi cele la carburanti) sau a pretului unor inputuri pentru toata economia, cum ar fi energia electrica sau preturile reglementate la utilitati ar avea un efect similar. Majorarile in sine nu deranjeaza automat tinta de inflatie, dar ele trebuie gandite etapizat si implementate exact atunci cand tinta de inflatie se incadreaza in parametrii.

Acum 10-15 ani, in Marea Britanie, inainte de perfectarea mecanismului de tintire a inflatiei, Guvernatorul Bancii Angliei si Ministrul de Finante veneau anual in fata publicului, intr-o conferinta de presa. Intr-un exemplu de coordonare, ei explicau tinta de inflatie pe anul respectiv agreata in comun, fiecare anuntand masurile monetare, respectiv fiscal-bugetare necesare pentru a o atinge. Si in Romania anului 2010 e nevoie de doi vaslasi coordonati perfect care sa impinga inainte barca numita Romania.

Razvan Orasanu a fost consilierul primului ministru pe probleme economice in perioada 2005-2008