Versiunea completă
Companii

INS: Agricultura României ține de Dumnezeu

Criza se manifestă încă în economie, dar au apărut semnele unei diminuări în intensitate, în special pe fondul unui ritm pozitiv al industriei, dar și al unei evoluții bune a agriculturii, care în România "ține de Dumnezeu", a declarat, vineri, președintele INS, Vergil Voineagu

Ziarul Financiar · 18 iunie 2010 · 1 min de citit

Criza se manifestă încă în economie, dar au apărut semnele unei diminuări în intensitate, în special pe fondul unui ritm pozitiv al industriei, dar și al unei evoluții bune a agriculturii, care în România “ține de Dumnezeu”, a declarat, vineri, președintele INS, Vergil Voineagu, citat de Mediafax.

“Agricultura României ține de Dumnezeu și anul acesta au fost condiții destul de bune, mai ales în perioada de primăvară”, a spus Voineagu, precizând că se așteaptă în 2010 la o contribuție bună din partea sectorului agricol.

El a explicat, într-o conferință de presă, că diminuarea efectelor crizei economice în România are la bază “doi muguri”, respectiv ponderea ridicată a serviciilor și ritmul pozitiv pe care l-a înregistrat industria de la începutul anului. Cititi mai mult despre agricultura României pe www.mediafax.ro

Citește și