Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Însemnările Papei Ioan Paul II/ de Ziarul de duminică

Volumul „Papa Ioan Paul II. Karol Wojtyla. În mâinile Domnului. Însemnări personale, 1962 - 2003”*), o ediție de colecție, cu reproduceri după manuscrise originale și fotografii, a fost lansat săptămâna trecută.

Ziarul de Duminica · 29 aprilie 2015 · 2 min de citit

Volumul „Papa Ioan Paul II. Karol Wojtyla. În mâinile Domnului. Însemnări personale, 1962 – 2003”*), o ediție de colecție, cu reproduceri după manuscrise originale și fotografii, a fost lansat săptămâna trecută.

Mai bine de patruzeci de ani din viața celei mai importante personalități spirituale a secolului XX sunt consemnați în acesta carte care, odată apărută în Polonia, a stârnit un imens interes mediatic. Încredințate prin testament părintelui Stanislaw Dziwisz, secretarul și cel mai apropiat colaborator al Papei, pentru a fi arse, aceste însemnări nu au fost distruse, ci au fost prezentate Congregației pentru Cauzele Sfinților. Decizia luată de cardinalul Stanislaw Dziwisz, mitropolitul de astăzi al Cracoviei, din profundă dragoste și respect față de Papă, ne oferă, poate, una dintre cărțile fundamentale ale umanității, un extraordinar document care dezvăluie taina sufletului unuia dintre cei mai iubiți oameni și un loc spiritual aparte în care ceea ce este omenesc și ceea ce este dumnezeiesc se îmbină în dimensiunea sfințeniei.

Karol Wojtyla, episcop, apoi arhiepiscop al Cracoviei, cardinal și Suveran Pontif din 1978, devenit după moarte sfânt al Bisericii Catolice, a străbătut una dintre cele mai dificile perioade ale secolului XX, fiind nucleul lumii spirituale occidentale. Însemnările sale reprezintă unica șansă de a înțelege viața interioară a celui care, prin dragostea sa pentru oameni și Dumnezeu, a influențat cursul istoriei. Singurul Suveran Pontif care a vizitat România, Ioan Paul II a făcut posibil un moment de o imensă importanță istorică. Sute de mii de oameni, ortodocși, catolici și greco-catolici, au participat la evenimentele petrecute în cele trei zile ale vizitei.

„Însemnările spirituale ne arată profunzimea vieții în Dumnezeu a lui Karol Wojtyla. Ele dezvăluie taina inimii unui Petru al timpurilor noastre, care în perioada grea a comunismului a fost episcop al Cracoviei, iar apoi, timp de aproape douăzeci și șapte de ani, a condus Arca lui Petru pe valurile învolburate ale secolului XX și ale începutului de secol XXI. Însemnările personale cuprind reflecții asupra trăirilor interioare, decizii, rugăciuni, cugetări și considerații cu privire la propriul progres spiritual. În primul rând, ele exprimă relația personală a autorului cu Dumnezeu, centrul vieții sale interioare.“ (pr. Jan Machniak)

„Fie ca lectura însemnărilor personale ale Papei Ioan Paul II să ne ajute pe toți să descoperim profunzimea spirituală a omului secolului XXI și să ne ducă la o și mai mare iubire pentru Dumnezeu și pentru semeni.“ ( card. Stanislaw Dziwisz, mitropolitul Cracoviei)
 

*) Papa Ioan Paul II/Karol Wojtyla – În mâinile Domnului. Însemnări personale, 1962–2003. Editura Humanitas. Traducere din polonă de Constantin Geambașu, traducerea fragmentelor din latină și italiană de Mariana Băluță-Skultety. Ediție de colecție, cu reproduceri după manuscrisele originale și fotografii

Citește și