Insimtirea inefabilului formic

In mai toate galeriile UAP pot fi contemplate teancuri grele de albume, primele doua dintr-o serie care se cheama, academic si cumva sententios, “Colectia Artisti Contemporani”.

Colectia aceasta, desi pare sa stea in gestiunea spirituala a Muzeului de Arta din Brasov – prin sigla, nume si prin textele unor muzeografi – e, de fapt, o ingenioasa inginerie artistica a domnului Liviu Cihodaru.

Primul tom din serie ii e dedicat – ati ghicit, nu-i asa?! – lui Liviu Cihodaru si, sub titlul “Jurnal intim”, inventariaza nu mai putin de 130 de autoportrete.

Al doilea, de doua ori mai voluminos si mai aratos, se numeste “Transfigurare” si cuprinde alte 425 de reproduceri dupa lucrari ale lui Liviu Cihodaru.

Aici e anuntat un al treilea, inchinat, fireste, tot graficii lui Liviu Cihodaru. Cum se poate observa, cei patru evanghelisti sunt trei: Liviu si Cihodaru.

In ciuda unui curriculum vitae care s-ar voi prestigios in ce priveste relatia lui Liviu Cihodaru cu belle-artele, avem o biografie tipica de amator, care ascunde din povestea vietii si a formatiei tot ce nu-i motiveaza imensa iubire de sine, dar care liciteaza, cu un verb emfatic, niste izbanzi mai degraba jenante.

Nascut in 1933, Liviu Cihodaru e, din 1957, absolvent al Universitatii municipale, iar din 1984 si al unei Facultati de planificare si cibernetica. Lucru care nu-l impiedica sa se infatiseze publicului drept o persoana ce marcheaza, devreme, prin anul 1951, “debutul creatiei artistice”.

Noi stiam ca in arta intai inveti si pe urma creezi. La domnul Cihodaru logica didacticii a suferit nitel.

In marturisirea biografica, pusa in trei limbi in capul nesfarsitei parade de autoportrete – cam cate si-au intocmit laolalta Rembrandt, Van Gogh, Gauguin, Picasso si Dali, daca ar fi sa le numaram bob cu bob -, Liviu Cihodaru spune ca, intre 1965 si 1985 a realizat “in Canada, SUA, Germania, Austria, Franta, China, Zair, Cipru, Siria, Israel si Romania peste 25 de filme artistice de scurt metraj”.

Lasand deoparte amanuntul ca autorul unor filme artistice, fie ele si scurte, nu-si socoteste productiile intelectuale ca la aprozar, cand ii dai clientului marfa cu bataie, nici un om din cinematografia noastra n-ar reusi sa ghiceasca, daca nu l-am ajuta chiar acum, ce trateaza creatia din domeniu a lui Liviu Cihodaru.

E vorba de o arta cu tema unica si – apeland la un termen din istorie – putem adauga indivizibila: “Tractoarele romanesti pe meridianele globului”.

Sigur, pe banii sai orice vanitos poate sa-si inalte monumente. Numai ca in arte, de cand e lumea, functioneaza o conventie: artistul face ce vrea, andrisantul – adica eu, publicul cugetator – spune si scrie ce crede.

In 1990, portile Uniunii Artistilor Plastici s-au deschis larg, exact ca portile CC-ului, pentru amatori si inchipuiti. Consecinta a fost una normala: dintr-un sindicat al profesionistilor, Uniunea a devenit o tribuna a veleitarilor.

Daca Liviu Cihodaru vrea sa se minta astfel, nu-i putem sta in cale cat timp nu forteaza mecanismele breslei si nu le secatuieste in interes personal.

In adeverintele de geniu pe care si le intocmeste, Liviu Cihodaru poate sa scrie si ca a expus la Galeria Ten Weyngaert din Anvers, Belgia, iar cateva pagini mai incolo sa uite ce-a zis si sa dea adevarul in stamba: e vorba doar de peretii cofetariei dintr-un centru cultural.

De asemenea, Liviu Cihodaru poate sa-si puna pe coperti un text al nu stiu carui Virgil Mihailescu, foarte des in fraze precum: “…autorul ne invita sa insimtim cat de inefabila formic este trecerea bobocului in floare…”.

Dar acum, ca domnul Cihodaru poate sa faca absolut ce-i trasneste prin cap, daca gaseste si bani pentru asta, si noi suntem la fel de liberi sa ne minunam ce poate sa faca fudulia, daca e hranita bogat, dintr-un om. Poate sa faca un cu totul alt om.