Instanta a inceput procedura insolventei in cazul companiei Plafar
Tribunalul Bucuresti a admis declansarea insolventei in cazul Companiei Plafar, urmand ca judecatorul sindic sa inceapa procedurile privind falimentul din 15 iunie.
Tribunalul Bucuresti a admis declansarea insolventei in cazul Companiei Plafar, urmand ca judecatorul sindic sa inceapa procedurile privind falimentul din 15 iunie. Societatea Nationala Plafar a cerut instantei sa inceapa procedura insolventei din cauza ca a acumulat datorii de peste 4 mil. lei si pentru ca nu mai face fata datoriilor comerciale, ca urmare a crizei economice. Tribunalul Bucuresti a admis cererea, a numit un judecator sindic si a decis ca procedura insolventei sa inceapa din 15 iunie. Plafar a incheiat anul 2005 cu pierderi de 3,7 mil. lei, de peste trei ori mai mari comparativ cu rezultatul din anul precedent, desi veniturile companiei au crescut cu 23%, la 9,49 mil. lei.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026