Întâi puneți datele pe masă, apoi veniți cu propuneri șoc

Așteptat cu soluții, guvernul Ponta ar fi trebuit să pună pe masă până la această oră măsuri de relansare a economiei și de reducere a risipei bugetare, așa cum a vorbit de pe margine timp de patru ani că o va face. Dar acestea să se bazeze pe analize solide și nu pe simple vorbe în vânt, lungi prilejuri de ipoteze.

Încă nu iese dintr-o situație de așteptare, parcă nu și-a dat seama că a intrat pe terenul de joc. Până la această oră fiecare minister ar fi trebuit să pună pe masă o analiză a ceea ce s-a întâmplat în sectorul pe care îl conduce în ultimii patru ani.

A fost bun exercițiul de joi seară al premierului Victor Ponta de prezentare a veniturilor, cheltuielilor și deficitului bugetului într-o formulă grafică simplă, pe înțelesul oamenilor. Dar acest exercițiu ar trebui să continue la nivelul ministerelor și al fiecărei instituții, al fiecărui ordonator de credite de peste 10 milioane de euro din statul român.

Capcana fiecărei guvernări din ultimii 10 ani este că în primele săptămâni (la meciurile de fotbal, primul sfert de oră decide de multe ori finalul) vine cu propuneri pe care le retrage pentru că sunt insuficient argumentate, în loc să vină cu evaluări și analize.

Doamna Maria Grapini de la Ministerul Mediului de Afaceri propune impozit forfetar în loc să prezinte situația dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii din România și ce scenarii de dezvoltare are pentru acestea, domnul Nicolăescu propune brusc tăierea fondurilor de la bugetul public de sănătate pentru spitalele private.

De ce nu au pus mai întâi cifrele pe masă – câte pensiuni, restaurante și hoteluri sunt în România, ce cifre de afaceri au, ce taxe plătesc și ce trebuie făcut pentru a le dezvolta – un impozit simplu, pe numărul de camere/paturi/mese ar fi mai ușor de administrat decât un impozit pe profit?

Sau, în cazul d-lui Eugen Nicolăescu de la Sănătate, întâi trebuia puse pe site-ul Casei de Sănătate deconturile făcute cu spitalele private, cu cele de stat și în general toate cheltuielile din ultimii patru ani și apoi intrat în dezbateri – ce se poate face pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate din România?

Poate că au rămas spitalele publice o supapă pentru sistemul medical, așa cum afirmă unii specialiști, preluând astfel costuri pe care spitalele private nu le pot acoperi, dar pe de altă parte reorganizarea și eficientizarea cheltuielilor din spitalele de stat nu se poate face fără o presiune a competiției.

Să treci de la o extremă la alta – adică de la eventuala spargere a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în mai multe case care să intre în competiție la restrângerea cheltuielilor de la Casă doar pentru spitalele publice înseamnă să amețești oamenii cu totul.

Dl Nicolăescu a aruncat pe piață o cifră: 10% din banii pentru sănătatea publică merg la spitalele private. Dar cât înseamnă acești 10%? 160 de milioane de euro, așa cum a calculat Ziarul Financiar, raportând la bugetul alocat spitalelor publice? Sau poate chiar 400 de milioane de euro, dacă se pune la socoteală tot bugetul de 4 miliarde de euro al Casei de Sănătate?

Oricum, cert este că nimeni nu mai pune la îndoială faptul că această organizație, Casa de Asigurări, nu mai are decât un rol decorativ și că tot ministrul sănătății este cel care va decide, în acord cu politica guvernului, ceea ce este de făcut.

Deci scopul acestei Case, de scoatere a banilor pentru sănătate din oala comună a bugetului de stat și de control al contribuabililor asupra propriilor bani, nu a fost atins.

Dacă această Casă era independentă, membrii consiliului său de administrație, care conform legii sunt reprezentanții salariaților, a patronatelor și ai guvernului, ar fi trebuit să fie cei care să reacționeze.

Și nu numai acum. Și atunci când pacienții se plâng de servicii proaste în spitalele/clinicile de stat. Dar România pătimește de la 1877 încoace, de când s-a născut ca stat independent, de “forme fără fond”. Degeaba ai Casă dacă tot ministrul sănătății decide și răspunde.

Pragmatic vorbind, dacă tot s-a arătat că nu funcționează și că oamenii nu pot gândi pe sistemul “Să știu cine mă reprezintă la Casă, să îi cer socoteală cum îmi sunt cheltuiți banii”, așa cum funcționează în Elveția sau Germania, soluția ar fi desființarea cu totul a Casei și trecerea tuturor fondurilor sub Ministerul Sănătății. Așa este în Marea Britanie, unde medicii români emigrează pe capete.

De altfel, nu poți să ai controlul eficienței unei activități dacă cel care comandă nu este și cel care plătește.

Pentru că ineficiența spitalelor publice din prezent pleacă, pe lângă abuzurile de management, și de la faptul că au fonduri de la și răspund în trei direcții: la Casa de Sănătate pentru salariile medicilor, la Ministerul Sănătății pentru rezidenți și urgență, la Primării pentru dotări.

Turism, sănătate, infrastructură, educație – fără date, fără rapoarte nu poți anunța niciun fel de măsuri. Întâi faceți măcar 18 pagini, dacă nu 100 de pagini despre fiecare minister pe care l-ați preluat în subordine, inventat sau nu, prezentați-i bugetul de venituri și cheltuieli din ultimii patru ani și apoi veniți cu propuneri. Fundamentate. Cu cifre. Cu scenarii. Aveți 1.200.000 de bugetari, din care numai jumătate sunt în linia întâi, adică profesori, medici sau ofițeri. Restul, funcționărimea, să livreze rapoarte. Mai puține legi, mai multe analize, mai multe date.