Versiunea completă
Afaceri de la zero

Intalnire de gradul trei

Inainte de '89, derbyurile Dinamo - Rapid obisnuiau sa fie tratate de suporteri ca o confruntare intre David si Goliat. "Cainii rosii" erau echipa Ministerului de Interne, ceea ce-i conferea o putere pe care Giulestiul n-o avea. Acea putere care-ti permite sa achizitionezi vedete peste noapte, care-ti permite sa faci jocurile in campionat, care-ti ofera succes garantat

Alexandru Dida · 10 august 2000 · 4 min de citit

Inainte de ’89, derbyurile Dinamo – Rapid obisnuiau sa fie tratate de suporteri ca o confruntare intre David si Goliat. “Cainii rosii” erau echipa Ministerului de Interne, ceea ce-i conferea o putere pe care Giulestiul n-o avea. Acea putere care-ti permite sa achizitionezi vedete peste noapte, care-ti permite sa faci jocurile in campionat, care-ti ofera succes garantat. Sau, vorbind despre jucatori, siguranta unui loc in echipa nationala si a unui trai indestulat inclusiv dupa incheierea carierei.

Rapidul era, in schimb, copilul sarac al Bucurestiului, nascut la periferia mahalalelor, o echipa care juca mai putin pentru rezultat si mai mult pentru spectacol. In ciuda acestei prapastii, confruntarile dintre cele doua au purtat intotdeauna amprenta incrancenarii, respectand intru totul premizele a ceea ce presupune un derby local: indiferent de pozitia in clasament, meciurile erau pe viata si pe moarte. Cu Rapidul, spun batranii, nu se putea merge la blat. Era orgoliul mult prea mare pentru a accepta un targ.

Dupa Revolutie, sau mai bine zis din ’93 incoace, cand la carma feroviarilor a venit potentul om de afaceri George Copos, situatia s-a schimbat radical. Treptat, Rapidul a castigat enorm in anvergura, poseda astazi facilitati de pregatire si un lot de jucatori pe care inclusiv dinamovistii il invidiaza si se bate acum de la egal la egal cu orice adversar de calibru.

Paradoxal, gruparea giulesteana se prezinta ca fiind mai stabila din punct de vedere financiar decat rivalele sale bucurestene, fapt care i-a permis luxul de a-si aduce pe banca tehnica cei mai titrati antrenori ai fotbalului romanesc de dupa ’90: Mircea Lucescu si, din acest sezon, Anghel Iordanescu.

Conjunctura in care se desfasoara duminica (21.30, in direct la PRO TV) cea de-a 83-a confruntare Dinamo – Rapid este una speciala. Pornind de la duelul celor doi antrenori, trecand la jucatorii care au migrat dintr-o parte in alta si pana la atmosfera existenta in cele doua tabere, totul vorbeste despre o intalnire de gradul trei.

O intalnire la varf intre doi fosti selectioneri, Cornel Dinu si Puiu Iordanescu, cu marile lor ambitii si orgolii, nascute inca din perioada in care cei doi erau jucatori la Dinamo si, respectiv, Steaua. Ex-stelistul are ascendentul unor performante de invidiat atat la club cat si la “nationala”, pe ultima preluand-o, nota bene, intr-un moment de cumpana (2-5 cu Cehoslovacia la Kosice), chiar din mainile adversarului sau de astazi. Or’, se stie, Dinu are alergie la colegii de breasla mai bine cotati, disputele sale cu Mircea Lucescu, unele peste limitele decentei, fiind de notorietate.

Derbyul de duminica este interesant si prin prisma prezentei in teren a multor jucatori care s-au perindat in diferite perioade pe la ambele combatante. In tabara “cainilor” vor putea fi vazuti la lucru Danut Lupu si Mugur Bolohan, in vreme ce Rapidul vine pe “National” cu Iftodi, Buta si Constantinovici. Profesionisti adevarati, ei au interesul sa dea totul pentru noile lor echipe, pentru a nu-si pune in cap conducerile, dar mai ales patimasele galerii, gata sa taxeze oricand pana si cea mai mica banuiala de non-combat.

Fiecare dintre cele doua grupari are cate-o problema inaintea derbyului. Dinamo se confrunta cu o atmosfera nu tocmai buna in sanul lotului, desi atat Dinu, cat si capitanul echipei, Catalin Haldan, resping apriori aceasta idee. Conflictul care l-a adus pe baricade pe Haldan pare sa se fi stins, jucatorul, care a fost amendat cu 400 de dolari pentru absenta de la antrenamente, acceptand in cele din urma sa evolueze pe postul pe care i-l va recomanda antrenorul.

Rapid, la randul sau, acuza o lipsa de omogenitate la nivelul “11”-lui de baza, sesizabila in partida cu Petrolul, dar si lipsa timpului pentru a pregati cum se cuvine un meci de importanta celui cu rivalii din atefan cel Mare. Aseara, feroviarii au evoluat in preliminariile Cupei UEFA, astfel ca recuperarea si strategia pentru duminica s-au facut din scurt.

Pentru echipa antrenata de Anghel Iordanescu, elevul preferat al directorului tehnic al “nationalei”, Emeric Ienei (“de aceea voi tine cu Rapid duminica”), faptul ca jocul se desfasoara pe stadionul “National” poate reprezenta un avantaj. Al terenului neutru si al unui numar mai mare de suporteri.

Dinamo – Rapid este capul de afis al unei etape care incepe astazi cu partida Rocar – FC National (Romania 1, ora 17.00), continua maine cu intalnirile FC Brasov – Astra (PRO TV, ora 17.00), FC Arges – Gaz Metan, FCM Bacau – Otelul, Gloria – U Craiova, Ceahlaul – Foresta si se incheie duminica cu meciul Petrolul – Steaua (Romania 1, ora 17.00), care precede mai sus-amintitul derby.

Citește și