Versiunea completă
Companii

Întârzierea programului „Rabla“ readuce piața auto pe minus

Casarea mașinilor mai vechi de zece ani a demarat la finele lunii martie, dar rezultatele programului încă nu se văd în vânzări.

Bogdan Alecu · 14 aprilie 2011 · 2 min de citit

Vânzările de autovehicule de pe piața locală au înregistrat un declin de aproape șase pro­cente în primul trimestru al acestui an, la aproape 17.900 de unități, po­tri­vit statisticilor jucătorilor din piața auto.

Scăderea din primul trimestru vine în contextul în care în martie vânzările de autovehicule au înregistrat un declin de peste 30%, la 7.200 de unități.

Diferența de peste 30 de procente între luna martie din acest an și cea de anul trecut se datorează în principal amânării pro­gra­mului “Rabla” care acum a demarat pe 18 martie, în timp ce anul trecut a pornit la finele lunii fe­bruarie.

“Anul acesta programul de casare a înce­put mai greu. Ceea ce împiedică acum este piața “gri” a voucherelor. Cei care casează ma­șinile și tranzacționează tichetele valorice le țin pentru a obține un preț cât mai mare”, spune Alin Tapalagă, șeful Porsche Inter Auto, divizia de retail a Porsche România, cel mai mare jucător de pe piața de profil. Ta­pa­lagă a subliniat că cei care au casat mașini sau dețin vouchere au mărit prețurile acestora de la 1.200 de lei anul trecut până la peste 1.700 de lei.

Declarațiile șefului Porsche Inter Auto sunt susținute de statisticile Administrației Fondului pentru Mediu.

La aproape trei săptămâni de la de­ma­ra­rea programului din acest an s-au casat peste 16.100 de rable, dar încă niciun dosar nu a fost aprobat de AFM și implicit nicio mașină nu s-a livrat încă în cadrul pro­gramului.

Pe fondul întârzierii programului “Rabla” jucătorii din auto estimau la înce­putul lunii trecute un declin de aproape 50% comparativ cu perioada similară a anului trecut și un volum de aproximativ 4.000-4.500 de autoturisme, volum similar lunii februarie. Piața a revenit pe un trend ascendent, dar numai față de lunile anterioare. Vânzările de mașini la nivelul lunii martie a atins un nivel de aproximativ 6.100 de autoturisme, cu 35 de procente sub nivelul lunii martie din 2010, dar în creștere cu apro­xi­mativ 50 de procente față de luna februarie.

“Vânzările din martie au fost bune, atât în ceea ce privește Porsche Inter Auto, cât și piața totală, volumele fiind peste cele înregistrate în primele două luni, cu toate că încă nu demarase programul de casare”, a spus Tapalagă.

Mai mult, companiile au susținut piața auto din primul trimestru nu numai prin achizițiile de autoturisme, ci și prin cele de utilitare, care la nivelul lunii trecute au trecut de 1.100 de unități.

Potrivit lui Fabrice Cambolive, ad­mi­nis­tra­torul unic al Renault Nissan Ro­mânia, scă­derea mai mică a vânzărilor de auto­vehicule la nivelul lunii martie a fost posibilă în principal ca urmare a dina­mis­mului vânzărilor de vehi­cule utilitare.

Citește și