Intarzieri de 2-3 saptamani la plata salariilor la CFR Marfa
Angajatii CFR Marfa primesc avansul din salariul pe luna mai in doua transe si cu intarziere de 2 saptamani, iar lichidarea aferenta o vor incasa cu o intarziere de circa trei saptamani, o solutie luata in calcul pentru rezolvarea problemelor financiare fiind reducerea fondului de salarii cu 44%.
Angajatii CFR Marfa primesc avansul din salariul pe luna mai in doua transe si cu intarziere de 2 saptamani, iar lichidarea aferenta o vor incasa cu o intarziere de circa trei saptamani, o solutie luata in calcul pentru rezolvarea problemelor financiare fiind reducerea fondului de salarii cu 44%. „Angajatii CFR au primit jumatate din avansul aferent lunii mai, pe care trebuiau sa-l incaseze pe data de 30 mai, pe 12 iunie, iar cealalta jumatate a avansului va fi incasata pe 19 iunie. Lichidarea pe luna mai, care trebuia platita luni (15 iunie – n.r.), va fi virata pana la sfarsitul acestui luni sau in prima saptamana din luna iulie”, a declarat directorul general al CFR Marfa, Calin Gratian.
El a explicat intarzierile salariale prin faptul ca societatea trebuie sa plateasca in aceasta luna o transa dintr-un imprumut sindicalizat de 120 mil. euro, contractat in 2007 de la un consortiu de banci.
„Virarea lichidarii va intarzia in fiecare luna, pana nu se va lua o masura in zona sociala. Anul trecut, salariile erau 38-39% din venituri, iar in anul 2005, acestea aveau o pondere de 20%”, a mai spus directorul CFR Marfa, care are aproximativ 18.000 de salariati.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026