Intel trece prin cea mai bună perioadă din istoria companiei. Apocalipsa tabletelor PC e departe
Intel, cel mai mare producător de cipuri de computere din lume a înregistrat în 2010 cea mai bună evoluție din istoria companiei, cu un profit aproape triplu, iar profețiile care anunțau sfârșitul erei PC-urilor tradiționale în fața concurenței tabletelor PC sunt cel puțin exagerate.
Intel, cel mai mare producător de cipuri de computere din lume a înregistrat în 2010 cea mai bună evoluție din istoria companiei, cu un profit aproape triplu, iar profețiile care anunțau sfârșitul erei PC-urilor tradiționale în fața concurenței tabletelor PC sunt cel puțin exagerate, scrie Reuters.
Intel a raportat o creștere de 167%, la 11,7 miliarde dolari, a profitului net în 2010, cel mai profitabil an din istoria producătorului de chipuri, și venituri de 43,6 miliarde dolari, cu 24% peste cele din 2009. În trimestrul al patrulea al anului companai a obținut un profit de 3,39 miliarde de dolari, în creștere cu 48%.
“Anul trecut a fost cel mai bun din istoria Intel. Credem că 2011 va fi și mai bun”, a afirmat președintele producătorului de microprocesoare, Paul Otellini, în raportul referitor la rezultatele financiare din 2010.
Intel, ale cărui procesoare sunt folosite pe 80% din calculatoarele active astăzi în lume, este prima mare companie de tehnologie care își publică rezultatele financiare pe anul trecut. Datele au fost așteptate cu mare interes de piață, în condițiile în care explozia vânzărilor de tablete PC a determinat mai multe voci din segment să trâmbițeze sfârșitul erei computerelor tradiționale.
Vânzările de chipuri utilizate în centrele de cloud-computing au ajutat la creșterea încasărilor și profitului din ultimul trimestru al anului trecut, chiar dacă pentru notebook-uri cererea a rămas slabă.
Compania este optimistă însă și pentru anul 2011. Intel a prognozat în primele trei luni ale acestu an venituri între 11,1 și 11,9 miliarde de dolari, cu o marjă a profitului brut de cel puțin 60%. Provocarea pentru compania americană rămâne însă atacarea segmentului de dispozitive mobile (tablete PC, smartphone-uri) unde britanicii de la ARM Holdings dețin supremația.
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Cine le vinde dispozitive de vapat copiiilor de 13-14 ani? Avem o lege în spatele căreia putem ascunde nepăsareaOpinii · 14 noiembrie 2026
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026