Versiunea completă
Eveniment

Intenția spaniolilor de a restricționa piața muncii pentru români va avea deocamdată un efect limitat

Intenția Spaniei de a restricționa accesul imi­gran­ților români ar fi prima măsură protecționistă pe piața muncii impusă după ce această țară a deschis complet piața muncii pentru români în 2009. Volumul de bani pe care românii din Spania îi trimit acasă - peste 1 mld. euro anual – ar putea fi afectat sau nu în funcție de felul în care intențiile vor fi transpuse în norme legale.

Iulian Anghel · 19 iulie 2011 · 4 min de citit

Intenția Spaniei de a restricționa accesul imi­gran­ților români ar fi prima măsură protecționistă pe piața muncii impusă după ce această țară a deschis complet piața muncii pentru români în 2009. Volumul de bani pe care românii din Spania îi trimit acasă – peste 1 mld. euro anual – ar putea fi afectat sau nu în funcție de felul în care intențiile vor fi transpuse în norme legale.

Cu un nivel al șomajului care a atins 20% din totalul populației active, Spania intenționează să-și protejeze piața muncii în fața noilor imigranți, dar românii care lucrează în Spania nu ar urma să fie afectați întucât măsura nu se va aplica retroactiv. Oficial, potrivit datelor ministerului spaniol al muncii și imigrației, în Spania locuiau la finele lui 2010 apro­xi­mativ 850 de mii de români. Aceștia au trimis anul trecut acasă peste 1,2 mld. euro.

Valoarea remiterilor totale a fost între 2005 și 2010 de 32 mld. euro, potrivit datelor furnizate de diverse instituții. Remiterile în primele cinci luni ale lui 2011 au fost, potrivit datelor BNR, de 986 mil. euro.

Potrivit unui studiu din iunie al MoneyGram, unul dintre principalii jucători în piața transferului de fonduri la nivel mondial, românii din Italia trimit acasă anul trecut cei mai mulți bani (36% din totalul remiterilor, urmați de cei din Spania, 34% și Marea Britanie, 14%). Astfel românii din Italia au trim acasă în 2011 în jur de 1,3 mld. euro, dintr-un total al remiterilor de aproximativ 4 mld. euro, iar cei din Spania, 1,2 mld. euro.

Este posibil ca valoarea remiterilor – pe care România s-a bazat în ultimii ani pentru că i-a echilibrat intrările și ieșirile de valută – să fie afectată de decizia Spaniei?

William Brânză, deputat pentru diaspora, susține că este prea devreme pentru a face o evaluare pentru că măsura îi vizează pe potențialii imigranți români și nu pe cei care sunt deja rezidenți în Spania.

“Cum actualii rezidenți nu vor fi afectați dacă măsura se va pune în practică, nici veniturile lor nu vor fi afectate, drept urmare nici transferurile.”

Senatorul pentru diaspora Viorel Badea susține, la rândul său, că o eventuală măsură de restricționare masivă pe piața muncii pentru români ar putea chiar afecta structural economiile statelor în care aceștia trăiesc și muncesc – sunt în jur de trei milioane de români care muncesc în străinătate, majoritatea în UE.

O comisie guvernamentală spaniolă a stabilit că în 2009 românii care munceau în Spania au contribuit cu 1% la PIB-ul țării.

Ministrul român de externe Teodor Baconschi arată că măsura impusă de spanioli va fi temporară și trebuie înțelească în contextul în care șomajul este la cel mai înalt nivel din UE. Potrivit șefului diplomației, peste o treime din românii din Spania nu au, din cauza crizei care a lovit țara, un loc de muncă, ceea ce pune presiune pe autoritățile spaniole, care trebuie să le asigure surse de trai.

Aceasta este realitatea prin intermediul căreia trebuie analizată intenția Madridului de a bloca temporar accesul pe piața muncii pentru noi imigranți români, arată el.

Ministrul român de externe spune că a vorbit luni cu omologul său spaniol Trinidad Jimenez împreună cu care a stabilit că, până săptămâna viitoare când miniștrii muncii din cele două țări vor avea o întâlnire, să se constituie un grup de lucru care să analizeze realitățile din piața muncii, dar și cum să fie gestionată public această măsură, astfel încât ea să nu capete conotații politice.

“Măsura va fi una temporară. Apoi, în sânul comunității românești din Spania șomajul este de 35%, un procent net peste media națională de 20%. Să primești în câțiva ani 900.000 de cetățeni români, să le găsești locuri de muncă (Spania a deschis total piața muncii pentru români la 1 ianuarie 2009 – n.n.), să plătești asigurări pentru o treime din ei (șomerii – n.n.) nu este un lucru ușor. Prin înțelegerea (de luni – n.n.) vom căuta, în primul rând, să gestionăm în comun această problemă. Din solidaritate europeană trebuie să-i înțelegem. Nu este vorba de a culpabiliza Spania, ci de a o înțelege”, a explicat pentru ZF șeful diplomației române.

Citește și