Interes ridicat pentru certificatele pe 6 luni
Trezoreria a reușit ieri să vândă integral o emisiune de certificate cu maturitatea de șase luni în valoare de un miliard de lei (239 mil. euro), în condițiile în care a acceptat să plătească un randament maxim de 6,85% pe an.
Trezoreria a reușit ieri să vândă integral o emisiune de certificate cu maturitatea de șase luni în valoare de un miliard de lei (239 mil. euro), în condițiile în care a acceptat să plătească un randament maxim de 6,85% pe an.
Titlurile au fost plasate la un randament mediu de 6,82% pe an, în creștere cu 0,27 puncte procentuale peste nivelul de la licitația din luna februarie. Totuși, randamentul rămâne sub cel plătit la o licitație organizată la începutul lunii decembrie.
Pe piața secundară, băncile locale tranzacționau ieri titluri cu maturități similare la randamente de 6,935/6,49% pe an.
Interesul investitorilor pentru astfel de titluri a fost ridicat, ofertele totale de cumpărare însumând 2,2 miliarde de lei. În februarie, când Trezoreria planificase o emisiune de 600 mil. lei, ofertele au însumat doar 885 de milioane de lei.
“Mulți se așteaptă ca BNR să majoreze dobânzile abia la începutul anului viitor, astfel că titlurile de stat cu scadențe scurte rămân atractive”, a comentat dealerul unei bănci.
Titlurile sunt atractive și pentru investitorii străini, care pot împrumuta lei pe piața monetară la dobânzi de 5% pe an, pe care îi plasează apoi în titluri de stat la randamente mai mari, obținând astfel un câștig facil.
Dacă dobânzile cresc însă pe piața monetară, astfel de aranjamente nu vor mai funcționa, iar statul va fi nevoit să accepte randamente mai mari, ori să restrângă sumele împrumutate. În partea a doua din 2010 Trezoreria a apelat de altfel la o astfel de tactică, plafonând randamentele plătite la 7% pe an, chiar cu prețul de a anula mai multe emisiuni de titluri de stat.
-
Ionuț Daniel Coleașă, COO, CITR: Insolvența este un indicator întârziat. Anul acesta s-au văzut dificultățile financiare din ultimii trei-patru ani. Astăzi, 40 de companii din 100 din agricultură au probleme financiareRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Cum arată situația de la STB: Jumătate dintre cei 10.000 de angajați au legături de rudenie. O familie are 20 de membri în companie, iar unii șoferi au câștigat 18.000 de lei net pe lunăEveniment · 13 noiembrie 2026