Interludii – în cheie fotografică/ de Ziarul de duminică
Miercuri, 2 martie 2016, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) a avut loc vernisajul expoziției „Interludii – în cheie fotografică” semnată de Cornel Brad.
Miercuri, 2 martie 2016, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) a avut loc vernisajul expoziției „Interludii – în cheie fotografică” semnată de Cornel Brad.
Expoziția reunește o selecție de portrete ale unor soliști, dirijori, instrumentiști și dansatori participanți la ediția din 2013 a Festivalului Internațional „George Enescu”, incluse în albumul omonim apărut la Editura Igloo Media. Albumul, prefațat de violonistul Alexandru Tomescu, cuprinde imagini surprinse între repetiții și concerte, în principal în culisele sălilor de spectacol. La vernisaj va fi proiectat un film de prezentare a lucrării, realizat de artistul vizual Mihai Cucu, cu o coloană sonoră semnată de compozitoarea Sabina Ulubeanu.
Proiectul a mai fost itinerat la reprezentanțele ICR de la Berlin, Viena și Londra, precum și la galeria NeoGalateca din București.
Cornel Brad (n. 1974) a lucrat ca librar, editor și manager de proiecte de protecția mediului, înainte de a de a realiza că pasiunile sale cele mai profunde sunt fotografia, muzica și oamenii. Accesul în culisele celei de-a XXI-a ediții a Festivalului „George Enescu” de la București i-a oferit prilejul să-și împletească aceste pasiuni. Fotografiile sale au fost publicate în Adevărul, Aspen Idea, Decât O Revistă, Igloo, Observator Cultural, La Terasse și AgriPlus, National Geographic și se află în colecții particulare din Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, România, Rusia și SUA.
„Este extraordinar să fotografiez muzicieni pentru că ei par a fi simpli oameni, însă au puterea de a face instant camera de fotografiat proiector de vise, creuzet de timp și arhivă de sentiment. Am fotografiat oameni în culisele festivalului, în timpul repetițiilor, al pauzelor, al sfârșiturilor de concerte, între părțile muzicale. Am fotografiat «între» și «în», și explic astfel titlul cărții (…) Acolo, în anticamerele revenirii la viața zgomotului pământesc.” – Cornel Brad
Accesul publicului la vernisaj este liber. Expoziția poate fi vizitată în perioada 2-28 martie.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026