Internaționala lui Ion Ianoși/ de Stelian Țurlea

De la început vreau să insist asupra importanței acestei cărți*), una dintre cele mai valoroase publicate de editurile noastre în acest an. O carte care este în egală măsură literatură, reportaj și istorie și care ar trebui recomandată oricui dorește să afle ce s-a petrecut cu noi în ultima sută de ani.

Ion Ianoși recidivează ca memorialist, a mai făcut-o de cel puțin trei ori. Dar de data aceasta, “pentru ultima oară”, spune el, iar rezultatul este magnific. Într-un cuvânt înainte, Ianoși explică de ce face această “rememorare finală”. “Cu rare excepții, morții din ultimele decenii au dus în mormânt și experiențele trăite. Ori n-au putut, ori n-au vrut să le dea în vileag. Amneziei i s-a adăugat manipularea. Astfel, trecutul a fost și este prezentat în mod ciuntit, alternativ frustrat de alte și alte componente, diverse și inverse. Învingătorii în războaie, revoluții, restaurații își reglează, ca întotdeauna, conturile cu cei învinși.” Ce își propune el să evoce? “Cu precădere fapte, întâmplări, situații și destine.” Le comentează doar rareori. Nu dă verdicte. Acordă prioritate la ce și cum s-a întâmplat. Admite că “amintirile sunt personale. N-am cum să nu fiu subiectiv. Sper totuși ca mozaicul alcătuit să corespundă lumii pe care am cunoscut-o”.

Cele aproape 900 de pagini de memorii, care s-ar fi putut foarte bine numi “lumile mele”, “identitățile mele”, “iluziile mele”, “cronica mea”, au ajuns să fie adunate sub titlul “Internaționala mea” pentru că tot ce se istorisește în ele depășește cu mult experiența de viață a unei singure persoane. Iar titlul trimite fără dubiu atât la filiația comunistă a autorului, cât și la apartenența sa multiplă și la meandrele politicii secolului trecut.

Ion Ianoși, născut la Brașov în 1928, este eseist, scriitor, profesor de filosofie și estetică, teoretician, traducător. Părinții și bunicii lui au fost evrei austro-ungari din clasa burgheză, instăriți, prin urmare. Vorbeau maghiara și germana, limbi pe care și Ianoși le-a învățat, chiar înaintea românei. “Am fost un metec, un alogen, un multiplu minoritar pentru majoritarii dimprejur”. “Prin meseriile pe care le-am practicat, limba folosită ar trebui să-mi definească identitatea. În fapt, continui să fiu – în grade diferite – un outsider. Cu atât mai mult cu cât am rămas atașat utopiei, tipic minoritare, a egalității atât sociale, cât și etnice.” N-a fost primit la liceu, în anii războiului, din cauza originii, a învățat o meserie și a recuperat școala, cu maximă rapiditate, după război. A intrat în rândurile Partidului Comunist, a studiat la Universitatea din Cluj, apoi filosofia la Leningrad, a urmat un doctorat, a ajuns instructor al CC (din dorința partidului de a avea în rândurile sale mai mulți “specialiști”), apoi profesor universitar. A fost unul dintre cei mai luminați teoreticieni ai stângii, contribuind la apariția unor imporante lucrări considerate “dificile” în anii 70 și 80. A publicat enorm, a fost premiat de mai multe ori, în 2001 a ajuns membru de onoare al Academiei Române.

Memoriile pe care le publică acum sunt, spuneam, o istorie a ultimilor o sută de ani, cu sute de fapte mai mult sau mai puțin importante petrecute la noi sau prin alte părți, cu sute de personaje mai mult sau mai puțin importante pe care Ianoși le-a întâlnit sau despre care doar a auzit, dar le amintește acum în măsura în care au avut un rol oarecare în anume evenimente (oameni politici români și străini, scriitori români și străini, jurnaliști români și străini, artiști, afaceriști, profesori, doctori, politruci etc etc), cu sute de situații care au influențat mersul evenimentelor, descrise cele mai multe în detaliu. (Uneori amănuntele sunt atât de multe că aproape devin plictisitoare, chiar dacă explicabile.) Portretele unor personaje, nu numai rude, nu numai dintre cele apropiate, sunt de o pregnanță uimitoare. Caracterizările denotă un remarcabil simț al observației, dar și un desăvârșit talent literar, pot fi caracterizări de roman. “De ce rememorez asemenea parcursuri de viață ale unor cunoscuți sau aproape necunoscuți? Din dorința, fără iluzii, de a contracara uitarea ori ignorarea nu doar a unor destine personale, ci și a «echipei» de care aparținuseră.”

Imaginea finală este a unui secol extrem de zbuciumat, din care afli ce s-a întâmplat cu comunismul și stalinismul românesc, cum se exercita puterea, rolul intelectualilor și al ziariștilor, de oricare orientare, o carte copleșitoare prin detalii istorice și umane, cu descrieri reci, aproape de medic, fără înflorituri inutile și aproape fără emoție, care există însă, intrinsecă.

Ianoși nu-și înfrumusețează faptele și imaginea, nu “se dă erou” și nici exemplu, nu promite nimic, nu susține o tabără sau alta și mai ales nu răspunde atacurilor a căror țintă a fost în ultimele decenii, de la dreapta și de la stânga în egală măsură – de cei din urmă acuzat, între altele, și de eșecul ceaușisto-comunist. Cei care speră să-l vadă punându-și cenușă în cap vor fi dezamăgiți, Ianoși nu-și ascunde naivitățile, dar nici nu dă informații despre ceea ce ar vrea unii să audă, de pildă amănunte despre epurările de la începutul anilor 50, în care va fi fost implicat. Răspunde și unei eventuale întrebări despre cum a asistat la epurările intelectualilor: “Cei din Sectorul de literatură am avut vreun rol în aceste rușinoase procese ideologice ori penale? Niciunul. Urmăream din izolarea noastră execuțiile intelectualilor bucureșteni. Nu am fost consultați în legătură cu vreuna dintre ele. Nu ne-am numărat printre «aleșii» trimiși la ședințele publice de la Teatrul CCS sau Facultatea de Drept. Personal am parcurs numai «dosarul Földes» și am asistat la excluderea lui din partid de la Cluj. Eram funcționarii unui «Castel» kafkian. Ne făceam apariția în «satul» de la poalele castelului, ne întâlneam cu câte un locuitor, îl primeam de regulă la Informatii, câteodată în incinta ferecată sub șapte lacăte. Habar n-aveam însă despre ce se petrece în sferele înalte ale CC (adică în cabinetele de la etajele inferioare), cine ce ordine emite, spre a fi prompt executate. Înțelegeam motivele pentru care 1956 a născut sângeroasele replici în 1958-1960. Detaliile lor le aflam însă indirect și vag, în măsura în care se strecurau în presă, erau pomenite în reuniuni, ni le relatau unii martori oculari. Șansa de a nu fi fost angrenat în acest tăvălug nu mă scutea de angoase; mulți vor crede că nici de responsabilități”. Întocmai.

Ianoși insistă pe faptul că nu era decât “o rotiță și un șurub”. Despre toate evenimentele, faptele, situațiile descrise de Ianoși pot fi antamate discuții largi, în toate sensurile, probabil vor și exista. Chiar și asupra concluziei autorului: “Stânga tradițională a dispărut. Comunismul a falimentat; social-democrația s-a apropiat de neoliberalism. Cât de diferit este laburistul Tony Blair de conservatoarea Margaret Thatcher?” Stânga “este acum marginală. Și o vreme așa va și rămâne. Nu-i un motiv suficient pentru ca un om de stânga să-și renege așteptările, oricât ar fi ele de utopice.”

*) Ion Ianoși – Internaționala mea. Cronica unei vieți. Editura Polirom