Interpretarea realității/ de Ziarul de duminică

Rolf Dobelli – Arta de a gândi limpede. Editura Baroque Books & Arts. Traducere din engleză de Adriana Bădescu

Rolf Dobelli s-a născut în 1966, la Lucerna, Elveția. Este scriitor, romancier și om de afaceri. A obținut un MBA și un doctorat în filozofia economiei la Universitatea St Gallen. Este cofondator al getAbstract, cel mai mare furnizor de rezumate de carte din lume.

 „Am scris cartea de față considerându-mă un fel de traducător, al cărui rol e acela de a interpreta și sintetiza ceea ce a citit și a învățat – de a transporta totul într-o formă pe care și ceilalți s-o poată înțelege.” O carte despre erorile cognitive, prea adânc înrădăcinate în noi pentru a le putea elimina complet. „Dorința mea a fost una simplă: dacă putem învăța să recunoaștem și să eludăm cele mai mari erori de raționament – în viața personală, în cea profesională sau în activitatea guvernamentală – avem șansa unei noi prosperități. Nu avem nevoie de abilități suplimentare, nici de idie noi.”

Prin urmare, o carte care ne spune că trăim însă într-o lume radical diferită. Și comitem sistematic greșeli de gândire cu efecte catastrofale. Un studiu atent făcut asupra capcanelor gândirii și câteva răspunsuri la marile întrebări moderne.
Două exemple despre felul cum își susține Dobelli ideile:

Cum să-i ușurezi pe oameni de milioanele lor

(Inducția)

Un fermier îndopa o gâscă. La început, pasărea era suspicioasă, întrebându-se „Ce se petrece aici? De ce-mi dă să mănânc atât?“ Timp de câteva săptămâni, omul a continuat să o hrănească în același ritm, până când, într-un târziu, gâsca a început să prindă încredere. După două, trei luni, orătania era sigură că fermierul nu-i vrea decât binele. Și fiecare zi în care primea mâncare din belșug îi confirma părerea. Pe deplin convinsă de generozitatea omului, păsării nu i-a venit să creadă când, înainte de Crăciun, fermierul a scos-o în ogradă și a tăiat-o. Gâsca a căzut victimă raționamentului inductiv – tendința de a trage concluzii generale pornind de la observații particulare. Filozoful David Hume a folosit această alegorie în secolul al optsprezecelea, pentru a atrage atenția asupra riscurilor gândirii de tip inductiv. Dar nu numai gâștele riscă să-i cadă pradă.

Gândirea inductivă nu este totuși poarta către ruină; ba chiar se poate face avere pe seama ei, expediind câteva e-mailuri. Iată cum: redactați două previziuni referitoare la piața bursieră – una în care prognozați că prețurile vor crește în luna care urmează și cealaltă în care prevedeți o scădere în aceeași perioadă. Trimiteți-o pe prima prin e-mail la 50 000 de persoane și pe cea de-a doua la alte 50 000. Să presupunem că după o lună indicii bursieri au scăzut. Acum puteți trimite două noi mesaje, de data aceasta numai celor 50 000 care au primit predicția inițială corectă și pe care îi împărțiți în două grupuri: celor din primul grup le spuneți că prețurile vor scădea luna următoare, iar celor din grupul al doilea, că vor crește. Și continuați în mod similar. După zece luni vă vor mai rămâne aproximativ o sută de persoane, cărora le-ați trimis prog­noze impecabile. Din punctul lor de vedere, sunteți un geniu. Ați dovedit că aveți cu adevărat capacități premonitorii. Unele dintre aceste persoane vor fi dispuse să vă încredințeze banii lor. Luați-i și plecați să începeți o viață nouă în Brazilia.

De ce sunt leneșe echipele

(Efectul elementului pozitiv)

În 1913, studiind performanțele cailor, Maximilian Ringelmann, un inginer francez, a ajuns la concluzia că forța a două animale care trag o căruță nu este egală cu de două ori forța unuia singur. Surprins de acest rezultat, el și-a extins cercetările asupra oamenilor. A cerut unui grup de bărbați să tragă o frânghie și a măsurat forța aplicată de fiecare dintre ei. În medie, dacă doi oameni trăgeau împreună, fiecare investea în activitate doar 93% din forța proprie; dacă trăgeau trei persoane, valoarea scădea la 85%, iar cu opt persoane se ajungea doar la 49%.
Știința numește acest fenomen trândăveală socială. El se manifestă atunci când performanța individuală nu este vizibilă în mod direct, ci se contopește cu efortul de grup. Trândăveala socială se înregistrează în rândul canotorilor, dar nu în cursele de ștafetă, fiindcă aici contribuțiile individuale sunt ușor de identificat. Comportamentul este unul rațional: de ce să-ți investești întreaga energie, când și numai jumătate este suficientă – mai ales când această mică scurtcircuitare trece neremarcată? Simplu spus, trândăveala socială este o formă de trișare de care cu toții ne facem vinovați, chiar dacă se manifestă inconștient, așa cum s-a întâmplat în cazul cailor lui Ringelmann.