Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Intesa Sanpaolo a avut pierderi de 9 mil. euro

Intesa Sanpaolo Bank, filiala locală a unuia dintre grupurile financiare italiene de top, a înregistrat anul trecut o pierdere netă de 9 mil. euro, după ce încheiase anul 2009 pe zero.

Liviu Chiru · 16 martie 2011 · 2 min de citit

Intesa Sanpaolo Bank, filiala locală a unuia dintre grupurile financiare italiene de top, a înregistrat anul trecut o pierdere netă de 9 mil. euro, după ce încheiase anul 2009 pe zero.

Pierderea a fost determinată de cheltuielile mari cu provizioanele, în condițiile în care banca a reușit să își majoreze anul trecut profitul operațional (câștigul obținut din operațiunile curente înainte de constituirea provizioanelor) cu 13%, până la 8 mil. euro. România și Ungaria au fost singurele piețe externe pe care grupul italian a înregistrat pierderi.

Rezultatele publicate de grup sunt calculate conform standardelor internaționale de raportare financiară (IFRS), care prevăd un tratament mai blând în privința creditelor neperformante decât standardele românești de contabilitate. Reprezentanții Intesa Sanpaolo România nu au comentat aceste informații. În ciuda forței financiare a grupului, Intesa Sanpaolo rămâne un jucător de talie medie pe plan local, cu active de un miliard de euro la sfârșitul anului trecut. În decembrie 2009 activele băncii erau de 0,7 mld. euro. Banca a reușit să își majoreze portofoliul de credite cu peste 30% anul trecut, ajungând la 0,8 miliarde de euro. Din totalul portofoliului, credite de 0,7 miliarde de euro nu înregistrează probleme la plată, în timp ce în categoria credite “îndoielnice” sunt trecute finanțări de 64 mil. euro. La acestea se adaugă credite substandard și restructurate de 32 mil. euro.

Soldul depozitelor atrase de la clientelă a urcat anul trecut de la 0,3 la 0,4 mld. euro.

În prezent Intesa trece printr-o schimbare a echipei de management, atât directorul executiv Nicola Calabro, cât și adjunctul său Riccardo Parasporo preluând alte posturi în cadrul grupului italian după ce și-au încheiat man­datele la București. Până acum italienii nu au numit un nou CEO. În prezent, banca este reprezentată de Armando Sala, director general adjunct responsabil de activitatea de creditare.

Citește și