Întoarcerea la leu

A devenit oficial, România nu își mai pune problema aderării la euro în 2015, iar orizontul nou despre care se vorbește ar fi în cel mai bun caz 2019.

Sigur, deși este prezentată ca o decizie locală, se pune întrebarea cât ar mai fi dorit țările din zona euro să integreze monetar o economie periferică, după ce UE a început să crape de la margini: Grecia, Irlanda, Portugalia.

Au existat voci care au spus mai demult că este o iluzie aderarea în 2015, dar acum nu mai contează. Contează ce consecințe va avea asupra economiei acest anunț și ce decizii sunt necesare în noua perspectivă. Cea mai simplă întrebare este, dacă tot a fost anunțat faptul că ținta euro este amânată după 2015, cine își asumă de-euroizarea economiei?

Ziarul Financiar a scris deseori despre practica vânzătorilor de mașini, a furnizorilor de servicii de telefonie mobilă sau a companiilor aeriene de a prezenta prețurile în monedă străină.

Doar în România, spre deosebire de alte țări din regiune, se vând produse și servicii în euro, cu facturarea la cursul zilei. Această practică dovedește nu numai neîncredere în moneda locală, dar și creează practic neîncredere în economia locală.

Legarea unei economii fără finanțare asigurată din străinătate de o monedă străină aduce mai multe daune decât beneficii. Orice fluctuație a cursului are consecințe imediate asupra consumului intern, chiar dacă marfa provine în primul rând din producție locală.

Dar cea mai defavorabilă expunere este cea legată de creditele în euro. Din păcate, în ani de criză dependența de creditele în euro a crescut în loc să scadă.

Din valoarea totală a soldului de 232 de miliarde lei credite în lei și valută (în echivalent) acordate de bănci la sfârșitul lunii septembrie 2012, creditele în lei reprezentau numai 36%, față de o pondere de 42% în decembrie 2008. Mai prost este că tocmai populația, care nu are venituri în valută și nici posibilitatea de a impune prețuri la “produsul” său, forța de muncă, în valută, este în septembrie 2012 mai expusă la creditele în valută decât în decembrie 2008.

Astfel, din total credite acordate populației în valoare de 107 mld. lei, 72 mld. lei, deci aproape trei sferturi, sunt în prezent în valută, în timp ce în decembrie 2008 ponderea era de 60%. Practic, soldul creditelor în lei pentru populație a scăzut de la 42 mld. lei în decembrie 2008 la 35 mld. lei în prezent, iar soldul creditelor în valută a crescut de la 58 mld. lei la 72 mld. lei. Culmea, în loc să scadă expunerea populației pe creditele în euro, în loc să se mute oamenii de pe credite cu risc valutar pe care nu îl pot controla, ei s-au mutat pe credite în euro.

Pentru că este și un efect de creștere a euro (care era la 3,9 lei în decembrie 2008 și 4,4 lei astăzi), de 10%, deci soldul de 58 mld. lei de atunci înseamnă circa 63 mld. lei azi, dar diferența de la 63 mld. lei până la 72 mld. lei, adică 9 mld. lei (2 mld. euro) înseamnă risc nou.

De ce era nevoie de acest risc nou de 2 mld. euro asumat de debitorii persoane fizice? De ce nu puteau fi obținute credite în lei care să ofere accesul la case sau la consum? Unde este strategia de a reduce expunerea oamenilor pe credite în valută?

Nu există deocamdată răspuns la aceste întrebări. Ce se poate spune este însă că în alte țări, care au avut această problemă la expunerea prea mare la creditele în valută, statul a încercat prin toate mijloacele să o reducă. În Ungaria, spre exem­plu, băncile au fost forțate să accepte plata în avans a creditelor în franci elvețieni – care ard cel mai tare din cauza aprecierii puternice a monedei elvețiene – la un curs mai mic decât cel de pe piață. În Polonia nu a fost cazul, pentru că populația a fost mult mai puțin expusă la creditele în euro sau franci. La noi, nici măcar nu a fost stăvilită creșterea creditelor în euro, dar să se pună problema în vreun fel a transformării creditelor din euro în lei.

De-euroizarea nu înseamnă de-occidentalizare, ci pragmatism. România nu se poate împrumuta la infinit pentru a susține riscuri pe care se vede că nu și le poate permite, așa cum s-a întâmplat la începutul lui 2009.