Intrarea si iesirea din conventie (II)

La spectacolul Capra cu trei iezi de la “Tandarica” am fost suprins de faptul ca, la intrarea Lupului in casa, micii spectatorii ii indicau veseli unde s-au ascuns iezii! Sa fie o generatie sadica? Discutand cu regizorul, acesta mi-a explicat astfel: “Ei stiu ca totul e un joc si nimeni nu va pati nimic in realitate. Intra si ies din conventie fara nici o problema” (s.m.).

Intr-adevar, conventia joaca un rol-cheie in orice act artistic. Gradul in care un spectator (adult, de data aceasta) poate accepta conventia difera enorm de la un om la altul. Dincolo de faptul ca exista filme realmente tampite, ca o opera de arta plastica nonfigrativa poate fi interpretata oricum si ca muzica moderna (inclusiv cea simfonica) pare sa sfideze orice reguli cunoscute, marea majoritate a comentariilor (acide) pe care mi-a fost dat sa le aud/citesc pe marginea unui spectacol, expozitii sau concert marturisesc neputinta comentatorului de a accepta un set de conventii foarte particular. In arta se depaseste cu mult problema “dialectelor” – fiecare opera in parte isi contine propriile reguli. Pe care, fireste, le accepti sau nu. Daca nu le accepti, daca nu intelegi, daca nu-ti place – nici o problema. Nu inseamna nici ca tu esti prost, nici ca opera e proasta, ci doar ca nu v-ati “intalnit”. Asta e.

Problemele apar atunci cand, desi n-ai acceptat (ori nici macar n-ai identificat) conventia, desi n-ai (prea) inteles ce vrea sa spuna autorul si desi – pe cale de consecinta – nu ti-a placut, incerci sa inghesui opera respectiva in Patul lui Procust al gusturilor, regulilor si ideilor tale.

O atare atitudine are cel putin doua surse. Prima, cea evidenta, este orgoliul. Cum adica, n-am inteles eu!? Pai, nu era nimic de inteles! Pai, eu am citit atatea carti, care… A doua explicatie este o ciudata confuzie. Multi oameni continua sa creada, cu incapatanare, ca o opera de arta – sau, prin extenise, un demers oarecare, de pilda unul politic – se adreseaza tuturor, ori macar majoritatii publicului. De ce Dumnezeu ar fi asa? Oare o reclama pentru telefoanele 3G se adreseaza si populatiei de la sate, care abia asteapta sa comunice video peste uluci?

Indiferent de conotatiile sale spirituale si emotionale, o opera de arta este si un produs ca oricare altul (dovada ca are nevoie de marketing!) si, ca orice produs, vizeaza un public-tinta, mai mare sau mai mic, mai avizat sau mai ageamiu, mai rafinat sau mai grobian. tczarojanu@yahoo.com