Intrarea si iesirea din conventie (III)

Lasand la o parte faptul ca artistul creeaza in primul rand pentru a se elibera, chiar daca, anterior actului de creatie sau in timpul acestuia, se gandeste la impactul operei ce sta se nasca, ba chiar la lucruri mai lumesti (ce bani o sa iau pe ea), este neindoios ca are in cap o anumita arie de acoperire. Cand compui muzica rock, nu-ti propui sa o savureze iubitorii de romante. Si reciproca. Desi, fireste, cele doua grupuri nu sunt disjuncte. Dar tu te gandesti in primul rand la publicul tau – daca vor fi si altii, cu atat mai bine.

Care e problema? De ce ar trebui sa existe oameni care inteleg orice? De ce ar trebui sa fiu eu unul dintre aceia? De ce – daca accept ca nu sunt – sa ma simt obligat sa comentez ceea ce nu-mi place, nu inteleg si nu ma priveste? Si, mai ales, de ce ar trebui, de la bun inceput, sa arunc macar o privire lucrurilor care nu-mi sunt destinate? Slava Domnului, societatea contemporana imi da o multime de posibilitati sa stiu dinainte cu ce sa NU-mi pierd timpul, pentru ca nu tine de gusturile mele si de regulile pe care le accept.

Si asa ajungem la conventiile sociale. Aici, lucrurile sunt mai complicate, pentru ca trebuie sa ma supun multora dintre acestea, indiferent ce cred si ce gandesc. Conventiile gestuale sunt, la urma-urmei, optionale, daca nu le respect pe cele lingvistice risc, cel mult, oprobriul unora, iar de nerespectarea conventiilor artistice, respectiv de neintelegerea lor, nu ma poate trage nimeni la raspundere. In schimb, incalcarea conventiilor sociale imi poate aduce serioase neajunsuri, inclusiv de ordin punitiv.

Cu toate acestea, si aici e de discutat. Nu evolueaza ele, oare, la fel ca intreaga lume? Nu a fost hulita George Sand pentru ca se imbraca in pantaloni? Mai mult, nu numai regulile nescrise se modifica, de la o generatie la alta, ci chiar si cele juridice. Fapte care erau pedepsite (nu vreau sa exemplific, ca nu e politically correct) nu mai sunt, in schimb, altele, tolerate pana nu demult, te pot arunca dupa gratii.

Aproape totul se schimba. Iar individul nu are prea mult de ales: ori face eforturi sa se schimbe si el, in sensul schimbarilor sociale, politice, economice, culturale, lingvistice etc. – ori il ia in brate pe “Eu asa am invatat!” E dreptul lui, desigur. Dar atunci trebuie sa-si asume riscul unei izolari mai mult sau mai putin accentuate si, mai ales, riscul anacronismului.

tczarojanu@yahoo.com