Între Dumnezeu și Rock’n Roll/ de Ziarul de duminică

“Poate fi ascultată muzica Rock’n’roll fără stimulenți artificiali? Alcoolul, drogurile și desfrâul sunt subînțelese ca fiind tovarășii de nedespărțit ai vieții din spatele scenei Rock’n’roll. Se știe că drogurile au găsit mai întâi în lumea Rock’n’roll primii mari consumatori și susținători. Dar este oare acest lucru o regulă, sau o excepție? Putem, prin urmare, să legăm Rock’n’roll-ul și de un fel de viață moral? Îl putem oare apropia de Ortodoxie? Putem asculta muzică Rock’n’roll fiind Creștini ortodocși? În literatura Ortodoxă Sârbă, întâlnim două răspunsuri la această întrebare: unul care exclude orice punct comun între Ortodoxie și Rock’n’roll, și altul care găsește legături. Prima opinie susține că Ortodoxia și Rock’n’roll-ul sânt două lumi diametral opuse, promovând două sisteme valorice aflate la antipod, motiv pentru care nu se pot, în nici un caz, împăca.”, a scris autorul.

Iată și un pertinent comentaru scris de Boșko Obradovici: “Ce-i muzica? O trăire a sufletului? O creație artistică? Un mod de viață? Asta-i prima întrebare pe care-o ridicăm înainte de-a începe povestea lungă și dramatică a Rock’n’roll-ului. Căci numai răspunsul la întrebarea asta ne va da cheia înțelegerii neobișnuitului experiment spiritual numit Rock’n’roll. Fără îndoială, muzica este trăire. Și una dintre cele mai fine trăiri țâșnite din sufletul omenesc. Ne gândim, spunând acestea, atât la procesul de creație al compozitorilor, cât și la receptarea muzicii de către ascultători. Muzica vine din adâncurile ființei omenești și se întoarce în ele.

Și, firește, muzica este creație. Cea mai înaltă dintre creațiile omenești. Dintre toate artele, poate cea mai desăvârșită, mai intimă și mai puternică. Asemenea, cei care o ascultă sunt mai ales oameni cu o sensibilitate rară, cu o așezare emoțională deosebită, căci muzica va cauta mereu sufletele blânde. Ce putem spune însă despre muzica modernă, a cărei agresivitate este cel mai bun indicator al stricării sufletești prin care a trecut omului contemporan…

Un lucru este sigur. În fața muzicii, nu putem rămâne indiferenți. Nimeni nu poate spune vreodată despre vreo creație muzicală că ar fi neutră din punct de vedere al emoțiilor transmise. Căci orice melodie aduce cu sine lumea spirituală a creatorului ei, mișcările lăuntrice ale cugetului său și trăirile inimii sale. Și iată cum muzica ajunge să modeleze duhul unui întreg popor. Cu toții sântem muzica pe care-o ascultăm: îi respirăm duhul, tindem către idealurile pe care ni le oferă și vibrăm la trăirile ascunse în ea. Dar o muzică născută pe alte meleaguri, nu aduce ea ceva străin cu sine? De bună seamă, căci nu vine singură, ci poartă ca într-un căuș întreaga-i cultură de proveniență, asemenea și ritmurile sufletești ale creatorilor ei.

Cu toții știm că muzica națională este o importantă caracteristică a identității fiecărui popor. Să nu uităm, așadar, că unul din cei mai mari poeți sârbi ai secolului XX, Momcilo Nastasievici, vorbea despre însemnătatea muzicii ca despre un stâlp de temelie al identității naționale și, în eseurile sale, descoperea existența «melodicității materne». Muzica la care-ți saltă inima, aceea-i patria ta. Și inima generațiilor noastre de astăzi la ce muzică saltă acum?”