Intre velocitate si repaus

In luna noiembrie 2007, Florin Barza a deschis o noua expozitie de desen si pictura la GalAteCa, eleganta galerie a Bibliotecii Centrale Universitare – Fundatia Regala Carol I. Cu cateva luni in urma, artistul si-a prezentat lucrarile – altele decat cele de fata – la Galeria Caminul Artei (etaj).

Plastician robace si versatil, desenator inveterat si colorist de forta, ce nu se teme de a folosi tonurile pure, Florin Barza face o selectie a creatiei recente. Impresioneaza linistea nudurilor adunate ca un boboc de floare, cu feciorelnica pudoare. Nimic lasciv in aceste nuduri: totul este lipsit de carnalitatea indemnatoare la pacat, de poze menite sa suscite instinctele primare in fata nuditatii.
Autorul opteaza pentru studiul clasic al corpului uman – nud sezand, nud culcat, intors cu spatele sau ghemuit. Chipurile sunt ascunse de par, ceea ce da o aura de mister figurii respective. Rezida aici o intoarcere spre sine, o introspectie atat de necesara – dar atat de putin abordata – de omul de azi.
De la aceasta liniste interioara – sustinuta si de gama calda de oranj-ocru-mustar – artistul trece la miscarea vivace dar eleganta a piruetelor si salturilor balerinelor. Tot un trup uman, dar surprins in plin efort al prezentarii sentimentelor prin expresivitatea miscarii. Pluriaxialitatea si evanescenta expozeului gestului sunt concentrate in toate aceste lucrari. Barza nu recurge la sintetismul caligramei obtinute din plimbarea nervoasa a mainii cu penel sau condei pe suprafata colii de hartie. El se exprima prin pata, fie ea de culoare, fie negrul intens al carbunelui sau al minei de grafit. Totul este supus maximei picturalitati. Planurile se definesc prin rapeluri si decupari in pata si nu prin linie. In imaculatul colii, carbunele bogat desemneaza bresele de umbra si lumina cu o forta cinematica, de film mut, uneori expresionist, de tipul Cabinetului doctorului Caligari al lui Robert Wiene (Disperari, Dialog divergent, Unde sunt primaverile de altadata).
Dramatismul acromatismelor este coplesitor. Dar artistul nu-si lasa publicul sub aceasta pelerina intunecata, ce pune probleme existentiale. O suita de naturi statice, fie in carbune (Bucatele pamantului), fie finisate in culoare, reinstituie voiosia. La aceasta contribuie si cateva peisaje din zone meridionale, scaldate in soare, la mal de apa (Italia, Grecia, Tulcea).
Vibratia undelor si transparenta norilor pe cerul azuriu sunt doua constante ale visului vacantelor estivale pe care Florin Barza le ofera vizitatorilor sai intr-o mohorata zi de noiembrie.
Singurul exponat care se repeta de la anterioara expozitie este autoportretul ciclopean, intitulat Veghea, prin care artistul isi urmareste publicul cu marele ochi al mintii, larg deschis din frunte, desi pleoapele ochilor normali sunt inchise.
Deschiderea spre propriul eu, spre interiorul bogat si insuficient explorat, devine manifesta prin aceasta lucrare de care expozantul nu se desparte si pe care o panoteaza ca pe un drapel al crezului sau artistic.