Investitie de un milion de euro in constructia de apartamente pentru inchiriat
Compania cu capital italian Living Today, axata pe inchirierea de apartamente in regim hotelier, este pe punctul de a finaliza o investitie de circa 1 milion de euro in constructia unui bloc de 29 de apartamente situat in centrul Bucurestiului."Investitia a fost demarata in septembrie 2002 si va fi terminata in primavara acestui an, cand vom incepe sa exploatam cele 29 de apartamente", a spus Car…
Compania cu capital italian Living Today, axata pe inchirierea de apartamente in regim hotelier, este pe punctul de a finaliza o investitie de circa 1 milion de euro in constructia unui bloc de 29 de apartamente situat in centrul Bucurestiului.
“Investitia a fost demarata in septembrie 2002 si va fi terminata in primavara acestui an, cand vom incepe sa exploatam cele 29 de apartamente”, a spus Carmen Marcu, director executiv al companiei Living Today.
“Pana la ora actuala au fost investiti 700.000 de euro, iar pana la finalizare, investitie va ajunge la 1 milion de euro”, a adaugat ea.
Incurajate de faptul ca oferta de locuri de cazare ieftine este inca mica in Bucuresti, tot mai multe companii sau chiar persoane fizice investesc in constructia de apartamente destinat inchirierii pe termen scurt, constituindu-se in concurenta reala pentru hotelurile de doua si trei stele.
Compania Living Today, care a fost infiintata in 2001, are deja in proprietate sapte apartamente. Cea mai mare parte a clientilor au fost oameni de afaceri italieni veniti in Bucuresti, care au facut rezervarile prin intermediul internetului, spun reprezentantii firmei.
Tariful pentru o noapte de cazare variaza intre 50 si 70 de euro si printre clienti au fost si companii care au inchiriat pe perioade de o luna sau doua. Pretul include serviciile de menaj si la cerere poate fi asigurat si micul dejun.
Compania Living Today, care este detinuta de patru persoane fizice italiene, mai are un proiect de investitii in zona Uranus, unde a achizitionat un teren cu scopul de a construi un imobil de birouri si apartamente. “Primele trei nivele ale imobilului vor fi de birouri, iar restul de apartamente”, spune Marcu, fara a dezvalui insa valoarea investitiei.
Compania este in curs de a abtine autorizatiile de constructie, iar lucrarile vor incepe in primavara anului urmator. Atat la imobilul de 29 de apartamente cat si la acest proiect, lucrarile sunt facute de companii de constructii autohtone.
Grupul ORCO, unul din cei mai mari antreprenori imobiliari francezi prezenti in Europa Centrala si de Est, a anuntat de asemenea recent ca va investi in Romania 20 – 30 de milioane de euro pentru constructia unui lant de hoteluri pentru afaceri (aparthotels).
Aparthotelurile sunt foarte raspandite in vest, oferind camere sau aparatamente de afaceri pe durate de cateva luni, la preturi mult inferioare celor de la hotelurile obisnuite pentru perioade asemanatoare. georgiana.stavarache@zf.ro
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026