Investitii cu profit 100%
Fara nici o indoiala, toamna aceasta va ramane in istoria - mare si mica - a teatrului romanesc ca toamna inflatiei festivalurilor noastre.
O Insiruire, practic, neintrerupta de reuniuni ale artelor spectacolului, in Bucuresti si in restul tarii, pare sa sfideze nu numai ideea (si, tot mai palpabila, realitatea) crizei economice, dar si mai vechea insuficienta interna a peisajului scenic autohton – corectata, ce-i drept, prin masive infuzii de capital dramatic continental, ba chiar mondial. Daca Festivalul National de Teatru (despre care puteti citi in pagina 6), de curand incheiat, a procedat asa-zicand semilegal la transferuri de valori din strainatate, Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, care este organizat de Teatrul “Bulandra” in parteneriat cu Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (ambele, membre ale UTE) si care, inaugurat la sfarsitul lunii octombrie, va dura pana in preajma Craciunului, pune in circulatie cu acte in regula valuta scenica forte.
Cateva nume de artisti si institutii – Lev Dodin, Roger Planchon, Pippo Delbono, alaturi de Andrei Serban, Gabor Tompa, Alexandru Darie si Piccolo Teatro din Milano sau Teatre Lliure din Barcelona – spun totul despre forta si (ca sa pastram metafora bancara) bonitatea acestei superbe parade scenice. Spectatorii pot investi aici, fara teama de faliment, asteptari si sperante oricat de mari. Profitul e garantat!-
EDIȚIE SPECIALĂ AFACERI DE LA ZERO SUSȚINUTĂ DE 5 TO GO. Bogdan Găman și Diana Munteanu au deschis o cafenea într-un mic oraș din județul Bacău, care generează venituri de peste 600.000 lei. Cei doi pregătesc a doua cafenea anul viitor(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
Ce au in comun gigantii tech Apple, Google și mai nou Nvidia? După 33 de ani cu Jensen Huang la conducere, Nvidia intră în cel mai dificil test de succesiune din Big TechBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ce poți să faci în weekend în București? De la târguri de design și expoziții până la ateliere creative și filme de văzut la cinemaZF Gen Z · 13 noiembrie 2026