Investițiile străine scad, datoria externă crește
Investițiile străine directe, care au reprezentat unul dintre principalele motoare de creștere economică în perioada de boom, s-au redus cu 8% în perioada ianuarie-octombrie și au ajuns la 1,8 miliard de euro, în timp ce la datoria externă s-a adunat în luna octombrie încă o jumătate de miliarde de euro prin creșterea datoriei publice directe.
Investițiile străine directe, care au reprezentat unul dintre principalele motoare de creștere economică în perioada de boom, s-au redus cu 8% în perioada ianuarie-octombrie și au ajuns la 1,8 miliard de euro, în timp ce la datoria externă s-a adunat în luna octombrie încă o jumătate de miliarde de euro prin creșterea datoriei publice directe.
Investițiile au ajuns în prezent la numai o cincime din nivelul record atins în 2008. Scăderea investițiilor străine reprezintă un semnal negativ pentru economie, care nu reușește să depășească ritmul de creștere de 2%, și aceasta datorită exporturilor și agriculturii. Economia a înregistrat o creștere de 2,7% în primele nouă luni.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat recent că este nevoie de o dublare a creșterii economice, dar că aceasta trebuie să fie realizată în condițiile menținerii la 2% a deficitului de cont curent, a deficitului bugetar și a inflației. Deficitul contului curent s-a redus de șase ori față de primele zece luni din 2012, la 955 de milioane de euro.
Datoria externă a crescut cu 500 de milioane de euro în octombrie față de luna anterioară, la aproape 99 de miliarde de euro.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.12.2013
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026