Investitorii au ochi doar pentru câteva acțiuni pe bursă
Bursa de la București a fluctuat ușor și miercuri, iar indicele general BET-C a încheiat în creștere cu 0,16%, în ciuda scăderilor de pe bursele vest-europene.
Bursa de la București a fluctuat ușor și miercuri, iar indicele general BET-C a încheiat în creștere cu 0,16%, în ciuda scăderilor de pe bursele vest-europene.
“Bursele europene sunt undeva în apropierea maximelor istorice și este normal să apară o corecție. Pe plan extern multe companii au anunțat rezultate financiare bune, iar la noi de săptămâna viitoare începe sezonul și cred că multe societăți listate vor da bine. Cred că acest lucru se vede acum în piață și în funcție de rezultate vom avea și evoluția viitoare”, a declarat Adrian Ceucă, șeful departamentului Corporate și Participații strategice din cadrul Broker Cluj.
La închiderea pieței principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în scădere cu 0,15%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era în coborâre cu 0,26%. În același timp, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF și al titlurilor Fondul Proprietatea, a scăzut cu 0,45%.
Investitorii au tranzacționat miercuri acțiuni de 22,7 mil. lei (5,2 mil. euro), valoare cu 28% sub rulajul de marți. Aproape două treimi din lichiditatea pieței a fost asigurată de tranzacții cu acțiunile Fondului Proprietatea (7,9 mil. lei) și deal-uri cu titluri Transelectrica (3,5 mil. lei), SIF Moldova (1,6 mil. lei) și SIF Oltenia (745.000 de lei).
Acțiunile FP au încheiat ziua în scădere cu 0,42%, la 0,5955 lei, îndepărtându-se în continuare de pragul de 0,6 lei/titlu.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026