Investitorii au urcat cotația BVB la maximul ultimului an
Bursa a crescut ușor în ședința de joi, iar acțiunile BVB au urcat cu peste 2% și au încheiat la cel mai ridicat nivel din ultimele 12 luni, la o zi după ce ASF și-a dat avizul ca fostul șef al bursei de la Varșovia Ludwik Sobolewski să preia funcția de director general al BVB.
Bursa a crescut ușor în ședința de joi, iar acțiunile BVB au urcat cu peste 2% și au încheiat la cel mai ridicat nivel din ultimele 12 luni, la o zi după ce ASF și-a dat avizul ca fostul șef al bursei de la Varșovia Ludwik Sobolewski să preia funcția de director general al BVB.
La închiderea pieței principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a fost cu 0,82% peste nivelul de miercuri. Indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,85%.
„Cred că perioada de vacanță a investitorilor se prelungește. Doar aceasta poate fi explicația pentru rulajele reduse, în condițiile în care până acum am asistat doar la știri pozitive, chiar dacă piețele externe dau semne de oboseală“, a declarat directorul de operațiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci.
Acesta este cel mai mare preț de închidere al titlurilor BVB din 10 septembrie 2012, când cotația de la finalul ședinței a fost de 24,14 lei.
Cotația maximă atinsă joi de acțiunile BVB a fost de 24,6 lei, respectiv cu 4,68% peste închiderea de miercuri.
În ultimele două ședințe aceste titluri au avansat cu 6,1% în urma avizului acordat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ca fostul șef al bursei de la Varșovia Ludwik Sobolewski să preia funcția de director general al BVB.
„După avizarea directorului general, prețul acțiunii BVB a urcat vertiginos, investitorii având încredere maximă în CV-ul acestuia și în posibilitățile lui de a-și realiza programul impus de către consiliul de administrație. Probabil că ascensiunea prețului nu se va opri aici, mai ales dacă noul director general va veni cu declarații optimiste“, a mai spus Murgoci.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.08.2013.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Jensen Huang le-a adus europenilor speranță că pot concura în cursa pentru relevanță în era AI. Miza scandalului Nvidia pentru Europa și Europa de EstBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026